România nu se promovează prin influenceri: Suntem la a treia încercare. Erau alocați 200.000 de euro, poate e puțin

România nu se promovează prin influenceri: Suntem la a treia încercare. Erau alocați 200.000 de euro, poate e puțin
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Acum ceva vreme ministrul Turismului, Daniel Cadariu, anunţa că are de gând să promoveze România prin influenceri. Iată că nu a reuşit, pentru că nu s-a putut finaliza o achiziţie publică pentru acest proiect, deşi au fost trei încercări în acest sens.

”Din păcate, nu au avut nicio influenţă, pentru că suntem la a treia încercare de achiziţie publică pentru influenceri. Nu s-au prezentat”, a spus ministrul Cadariu, luni seară, la Prima News TV.

Licitaţia nu îi vizează pe influenceri, ci o agenţie de publicitate specializată care, dacă va câştiga licitaţia, vor face împreună propuneri.

ADVERTISING

”Nu s-a putut finaliza o achiziţie publică, suntem la a treia încercare, din păcate. Erau alocaţi aproximativ 200.000 de euro”, a mai spus ministrul, arătând că este posibil ca oferta să fie prea mică.

”Noi anul acesta am avut pentru marketing şi promovare 15 milioane de lei, ne-am propus pentru anul viitor 30 de milioane de lei, dacă sunt de acord cei de la Finanţe, să putem mări aceste sume”, a adăugat Cadariu. 

În iulie, ministrul a explicat că vrea să angajeze o firmă de publicitate care să apeleze la influenceri, în promovarea destinaţiilor turistice din România.

ADVERTISING

Ministrul voia să promoveze tot ce înseamnă turismul de city break, combinat cu turismul festivalier.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇