Curtea Constituţională a Republicii Moldova a declarat neconstituţional decretul prin care preşedintele Maia Sandu a desemnat-o pentru a doua oară pe Natalia Gavriliţa în funcţia de premier.
Totodată, magistraţii Înaltei Curţi au menţionat că pentru respectarea prevederilor Constituţiei, fracţiunile parlamentare şi preşedintele R.Moldova trebuie să recurgă la noi consultări, precizează Deschide.md.
La fel, Curtea a refuzat să precizeze dacă refuzul de a o desemna pe Mariana Durleşteanu în calitate de candidat la funcţia de premier poate fi catalogat ca săvârşirea a unei fapte grave de către preşedintele R.Moldova.
- Moldova e în al doilea val al pandemiei: fără vaccin, fără guvern și cu un sistem de sănătate epuizat
- Bogdan Aurescu, cu noi ajutoare împotriva Covid-19 la Chişinău: România consideră R. Moldova o prioritate absolută de politică externă
Deputaţii PSRM au depus o sesizare cu privire la legalitatea redesemnării Nataliei Gavriliţa drept candidat la funcţia de prim-ministru. Socialiştii au acuzat-o pe Maia Sandu de încălcarea Constituţiei, argumentând că la momentul desemnării Nataliei Gavriliţa, în Parlament deja exista o majoritate care şi-a anunţat sprijinul pentru candidatura ex-ministrului Finanţelor din Guvernul Greceanîi, Mariana Durleşteanu.
În 11 februarie, Parlamentul de la Chişinău a refuzat acordarea votului de încredere Guvernului condus de Natalia Gavriliţa. Niciun deputat nu a votat învestirea noului Executiv, conform Deschide.md.
Preşedintele Maia Sandu a anunţat după consultările cu partidele parlamentare că o desemnează din nou pe Natalia Gavriliţă pentru funcţia de premier al R. Moldova.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
- Stigmatul și imposibila mineriadă
- Cum au ajuns mulți germani să refuze AstraZeneca, deși britanicii l-au administrat masiv Interviu video
- Românii vor să se vaccineze, dar n-au cu ce. Abia în luna mai, persoanele în vârstă ar putea fi imunizate
- Orașele din România cu cele mai scumpe și cele mai ieftine apartamente. Plus evoluția prețului în ultimii 5 ani (Infografice)
- A fost creată prima cooperativă de energie verde din România. Oricine poate să participe – cum investești și ce câștigi
- Totul despre AstraZeneca: De ce avem rapel la 8 săptămâni? Este mai puțin eficient decât Pfizer? Vom avea pașaport de vaccinare?