Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat joi cum sprijină România Ucraina, în contextul noilor dezvăluiri apărute după scurgerile de documente secrete de la Pentagon.
„Concret, în toate felurile în care a fost posibil. Asta am spus de la început. Noi sprijinim Ucraina cu tot ce putem şi tot ce au ei nevoie. E un sprijin multisectorial, multifaţetat. Unele aspecte sunt foarte bine cunoscute publicului, de exemplu, ajutorul umanitar, dar există şi ajutor de specialitate, care se negociază şi se discută între, cum spune numele, specialişti”, a fost răspunsul la fel de vag ca de obicei al preşedintelui pe acest subiect.
SpotMedia.ro v-a prezentat luni, în exclusivitate, din documentele scurse de la Pentagon şi analizate de Emilian Isailă, câteva indicii despre implicarea României în sprijinul Ucrainei, ținută secretă de autoritățile de la București.
Din paginile cu informații militare, publicate pe rețelele sociale, reiese, pentru prima dată, faptul că țara noastră, alături de alte state NATO, desfășoară acțiuni de strângere de date, pregătire militară și recuperare a soldaților Kievului, care luptă cu Moscova.
Potrivit unui raport, în zilele de 3, 4 și 5 martie, pe teritoriul României s-au desfășurat următoarele operațiuni militare: Recunoaștere aeriană în adâncime; Instrucție bilaterală cu națiunile partenere care au un rol cheie în susținerea Ucrainei; Instrucție cu națiunile partenere pentru descurajarea militară a Rusiei. În ceea ce privește operațiunea de recunoașterea aeriană, România, conform raportului, a folosit un avion cu pilot și două drone, iar Polonia, un avion cu pilot și trei drone.