Delfinii „refugiați” din Ucraina au găsit un nou cămin în România (Video)

Delfinii „refugiați” din Ucraina au găsit un nou cămin în România (Video)

Un grup de delfini „refugiați” din Ucraina devastată de război a găsit un nou cămin în România, transmite Reuters.

Patru delfini, alături de trei lei de mare și de dresorii și de medicii lor din Harkov au fost salvați din calea bombardamentelor, ajungând anul trecut la delfinariul din Constanța.

„Acum avem mai mulți colegi. Colegi ucraineni și colegi delfini ucraineni. Ne înțelegem foarte bine. Vorbim aceeași ‘limbă’. Este cel mai bun lucru care li se putea întâmpla delfinilor noștri”, spune antrenoarea Mona Mândrescu.

ADVERTISING

Reuters precizează că România este una dintre cele 14 țări ale Uniunii Europene care au delfinarii și animale marine captive.

Delfinariul din Constanța găzduiește din 2010 femelele delfin Ni Ni și Chen Chen. Lor și s-au alăturat delfinii Kiki, Maya, Marusia și Veterok și leii de mare Alex, Mary și Zosya. Animalele au ajuns în Constanța la începutul lunii mai anul trecut și au stat în carantină timp de o lună înainte de a lua contact cu cei doi delfini ai delfinariului.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

„A fost o experiență nouă pentru noi și pentru animalele noastre, deoarece suntem diferiți. Ei au două fete foarte bătrâne și foarte frumoase, noi avem animale foarte tinere. La început nu a fost o conexiune. Dar acum suntem prieteni foarte buni”, spune Elena Komogorova, liderul echipei ucrainene.

Animalele au început să participe împreună la spectacole de la sfârșitul lunii iunie. În cadrul showurilor, înoată cu dresorii, sar prin cercuri, jonglează cu mingi. Leii de mare interacționează cu publicul.

ADVERTISING

„Ne dorim să rămână cu noi cât mai mult timp posibil. Sunt oameni și delfini muncitori și vrem să fie cu noi pentru că formăm o familie frumoasă”, a spus Iulian Călin, managerul delfinariului.

C.S.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇