PSD spune că Guvernul ar rămâne demis și dacă CCR decide că moțiunea nu a fost constituțională. Partidele lui Ponta și Tăriceanu anunță că vor vota pentru

PSD spune că Guvernul ar rămâne demis și dacă CCR decide că moțiunea nu a fost constituțională. Partidele lui Ponta și Tăriceanu anunță că vor vota pentru
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

PSD a comentat vineri decizia Guvernului Orban de a ataca la CCR depunerea moțiunii de cenzură. După ședința CExN, purtătorul de cuvânt al partidului Lucian Romașcanu le-a spus jurnaliștilor că până la finalul săptămânii viitoare va fi dat votul în Parlament.

”În viziunea PNL, Parlamentul nu poate adopta moțiuni de ceznură pentru ca interferează cu stabilitatea Guvernului. Asta e o noutate absolută și ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns. Parlamentul este suveran și poate cenzura activitatea Guvernului pentru motive extrem de clare, cum sunt cele citite ieri în Parlament”, a spus Romașcanu.

Calendarul exact va fi însă stabilit de noua conducere a PSD, care va fi aleasă sâmbătă, în cadrul Congresului.

ADVERTISING

”Va exista un CExN cu noua denumire validată de Congres marți sau cel târziu miercuri, care va decide care va fi acțiunea politică a PSD, respectiv data votului. Se poate face vot până la sfârșitul săptămânii viitoare.

Juriștii partidului vor analiza această, să-i spunem, contestație la Curte, cu aceste argumente nu foarte serioase. Procedura parlamentară merge înainte oricum”, a mai spus purtătorul de cuvânt al PSD.

Romașcanu susține că, daca Guvernul va fi dat jos în Parlament, o ulterioară decizie a CCR împotrivă nu va schimba situația: ”Asta este legea, așa funcționează deciziile Curții în România”.

Despre șansele moțiunii să treacă, Romașcanu spune că e optimist, chiar dacă partidul a pierdut 3 parlamentari zilele acestea. El spune că tocmai de accea încă nu e anunțat ceva clar despre data votului, pentru că încă se poartă negocieri, dar a transmis celor de la Pro România să se țină de cuvânt și să voteze demiterea Guvernului Orban.

ADVERTISING

ALDE: Orban nu face decât să acţioneze disperat

O reacție după demersul Guvernului a venit și de la ALDE, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu.

"Ludovic Orban, de teamă să nu ajungă din nou şomer, face orice demers pentru a nu-şi pierde funcţia şi pentru a bloca o acţiune constituţională a Parlamentului. Moţiunea de cenzură este un drept al opoziţiei, este prevăzută de Constituţie. Orban nu face decât să acţioneze disperat, pentru că ştie că nu mai are niciun fel de susţinere.

Sesizarea CCR cu un conflict juridic între Executiv şi Parlament este doar un tertip prin care Orban încearcă să mai stea câteva zile în plus la Palatul Victoria. Însă, oricât ar încerca Orban şi cei din PNL să blocheze acţiunea Parlamentului, până la urmă nu vor scăpa", se arată, vineri, într-o postare pe pagina de Facebook a ALDE.

ADVERTISING

Potrivit ALDE, "în Constituţie nu există nicio menţiune privind depunerea unei moţiuni de cenzură în sesiune extraordinară".

"Orban şi PNL trebuie să înţeleagă faptul că Guvernul răspunde în faţa Parlamentului, pentru că Guvernul este numit de către Parlament. În conformitate cu prevederile constituţionale, Parlamentul poate retrage acest vot de încredere oricând!

Nu doar când vor Orban şi PNL! Orban face toate aceste mişcări disperate pentru a mai trage de timp. Asemenea unui lider absolut cu apucături de dictator, Orban nu concepe să îşi piardă funcţia", mai precizează sursa citată.

Pro România promite ca ”absolut toți” parlamentarii voteaza moțiunea

Și din partea Pro România a venit un mesaj. Deputatul Mihaela Huncă, care deţine şi funcţia de coordonator al organizaţiei judeţene Botoşani, a declarat, vineri, că toţi parlamentarii partidului vor vota moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban.

"Toţi parlamentarii Pro România, absolut toţi, vom vota această moţiune. De altfel, noi nu am votat nici Guvernul Orban 1, nici Guvernul Orban 2.

Noi am tras semnale de alarmă încă din luna iunie că ar fi fost necesară (depunerea unei moţiuni - n.r.), pentru că, vedeţi, situaţia ţării şi a cetăţenilor din această ţară se agravează. Ştiţi foarte bine în ce haos trăim în toate domeniile", a afirmat Huncă, potrivit Agerpres.

O decizie a CCR, în septembrie

Guvernul a sesizat CCR în privinţa unui conflict de natură constituţională provocat de depunerea moţiunii de cenzură de către Partidul Social Democrat şi cere PSD ca dezbaterea şi votul moţiunii să fie programate după pronunţarea Curţii, a declarat şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă.

Curtea Constituţională a stabilit ca până la 1 septembrie părţile implicate în conflictul juridic între Guvern şi Parlament, sesizat de Executiv din cauza depunerii moţiunii de cenzură în vacanţa parlamentară, să trimită punctele de vedere, potrivit News.ro.

Termenul şedinţei în care vor fi susţinute opiniile la CCR va fi decis la o dată ulterioară, arată anunţul instituţiei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇