PSD a sesizat, vineri, autorităţile publice cu atribuţii de control în domeniul pandemiei, cu privire la pregătirile PNL „în vederea săvârşirii unei infracţiuni” prin organizarea congresului de sâmbătă, semnalând că urmează să participe, cu prezenţă fizică, într-o singură incintă, peste 5.000 de invitaţi.
Astfel, PSD a transmis sesizări către Prefectura Capitalei, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, Inspectoratul General al Poliţiei, Direcţia Generală a Poliţiei Municipiului Bucureşti, Poliţia Locală a Municipiului Bucureşti şi Poliţia Locală a Sectorului 1.
În document se arată că, potrivit declaraţiilor publice ale reprezentanţilor PNL, acest partid intenţionează să organizeze, sâmbătă, un congres politic, la care urmează să participe, cu prezenţă fizică, într-o singură incintă, peste 5.000 de invitaţi din partea organizaţiilor judeţene ale PNL din întreaga ţară.
„Pentru organizarea acestui eveniment politic, în declaraţiile publice, reprezentanţii PNL au invocat prevederile HG 990/2021, Art 1, pct. 4, conform cărora ‘organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă o spaţiului şi cu purtarea măştii de protecţie, dacă incidenţa cumulată la 14 zile în judeţ/localitate este mai mare de 3/1.000 de locuitori şi mai mică sau egală cu 6/1.000 de locuitori’.
Deşi reprezentanţii PNL încearcă să insinueze că această întrunire politică ar reprezenta o producţie artistică, în fapt congresul politic nu se încadrează la niciuna dintre activităţile culturale definite conform legii.
Activităţile care se încadrează în prevederile legale invocate de PNL sunt definite la pct. 7 din Anexa 3 la Hotărârea nr. 932/9 septembrie 2021, respectiv 'activităţile instituţiilor muzeale, bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producţie de film şi audiovizuală, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte, şcolilor populare de artă şi meserii, precum şi evenimentele culturale în aer liber'", se mai arată în sesizare.
PSD consideră că doar activităţile acelor instituţii şi nu ale unui partid politic se pot desfăşura în condiţiile reglementate la Art 1, pct. 4, din HG 990/2021.
"De asemenea, conform art. 3, lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/2007, privind instituţiile şi companiile de spectacole sau concerte, precum şi desfăşurarea activităţii de impresariat artistic, activităţile care pot fi considerate producţii artistice sunt următoarele: spectacolele sau concertele înfăţişate direct publicului de către artişti, interpreţi şi/sau executanţi şi pot fi: spectacole dramatice, coregrafice, de operă, operetă, folclorice, de revistă, cabaret, de circ, de păpuşi şi/sau marionete, de teatru instrumental, respectiv concerte de muzică academică, simfonică, vocal-simfonică, camerală, corală, folclorică, electronică.
Chiar dacă metaforic Congresul PNL ar putea fi asociat cu unele dintre aceste activităţi, din punct de vedere juridic evenimentele politice nu pot fi asimilate categoriei de 'activitate culturală' sau 'producţie artistică'.
Prin urmare, organizarea unui congres politic cu 5.000 de participanţi cu prezenţă fizică nu respectă rigorile legale în vigoare şi, ca atare, capătă aspectul infracţiunii sancţionate de art. 352 din Codul Penal, privind zădărnicirea combaterii bolilor", susţine PSD.
Social-democraţii menţionează că, având în vedere că un astfel de eveniment politic nu respectă măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, organizarea unui astfel de congres, cu un număr atât de mare de persoane, care provin de pe întreg teritoriul naţional, "riscă să contribuie semnificativ la răspândirea virusului SARS-CoV-2" la nivelul întregii populaţii, "ceea ce ar constitui o ameninţare gravă la sănătatea publică din România".
"Prin urmare, vă solicităm să luaţi toate măsurile necesare pentru prevenirea şi împiedicarea comiterii unei astfel de infracţiuni, inclusiv prin sancţionarea şi dispersarea celor care vor încerca să participe la această întrunire eminamente politică", se mai spune în sesizare.
Citește și: