Guvernul premierului Viktor Orban susține inițiativele care pot contribui la pace și stabilitate în Orientul Mijlociu, a declarat ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, referindu-se la planul președintelui american Donald Trump de relocare a populației palestiniene din Fâșia Gaza.
„Nu știu dacă acest plan poate fi implementat sau dacă țările din regiune îl vor accepta. Dar toți știm că președintele Trump reușește să încheie acorduri. Toți știm că președintele Trump are abilități de negociere fantastice. Înțelegem că a avut contacte cu omologii săi iordanian și egiptean, deci, să vedem!”, a spus Szijjarto, într-un interviu acordat postului american Fox News.
„Ungaria este absolut interesată de soluții care să aducă pacea și stabilitatea în Orientul Mijlociu”, a completat el.
"Aceasta este probabil cea mai complicată chestiune acum în lume: cum să facem o pace pe termen lung în Orientul Mijlociu. Înțeleg că toate propunerile sunt foarte sensibile, orice fel de propunere poate genera emoție", a continuat ministrul ungar, în aceeași notă rezervată, dar aprobatoare față de intențiile lui Trump, relatează joi agențiile MTI și EFE.
"Ceea ce vreau să spun este că atunci când vine vorba despre președintele Trump, nu aș exclude nimic", a punctat Peter Szijjarto, dând în acest sens exemplul Acordurilor Abraham, înțelegeri prin care tot la inițiativa lui Trump, în primul mandat al acestuia, Israelul și-a normalizat relațiile cu mai multe țări arabe, deși atunci nu s-au dat multe șanse acestui demers.
"Puțini în lume au crezut în succesul acelor acorduri. Dar, în cele din urmă, el a reușit. Iar Acordurile Abraham au adus o dimensiune complet nouă vieții în Orientul Mijlociu", a remarcat ministrul ungar. Așadar, când Trump are o inițiativă, "nu aș spune despre nimic că este fără speranță", a concluzionat el.
Donald Trump a declarat că Fâșia Gaza va fi predată Statelor Unite, după ce se vor încheia luptele dintre Israel și gruparea palestiniană Hamas, iar populația palestiniană din respectiva enclavă va fi relocată în alte teritorii.
- Trump, într-un anunț șocant, spune că vrea ca SUA să preia Fâșia Gaza, să o facă rivieră, iar palestinienii să se mute definitiv
- Planul scandalos anunțat de Trump pentru Gaza ar putea fi doar o parte din ceva mai rău
- Reuters: „Riviera” lui Trump din Gaza face casă bună cu visurile ginerelui său de a avea proprietăți la malul mării
- Trump insistă: Gaza va fi predată SUA de către Israel. Palestinienii vor fi fost deja relocați. Marea Britanie spune ferm NU
Premierul conservator ungar Viktor Orban a avertizat, marți, Uniunea Europeană că vor urma luni dificile și trebuie să se pregătească pentru tornada Trump, după ce noul președinte american a bulversat întreaga lume cu măsurile luate în primele două săptămâni după revenirea la Casa Albă.