Boardul editorial al cotidianului britanic The Guardian a optat pentru o poziţie fermă şi curajoasă în care combate cu argumente clare politica externă, de mână forte, promovată de preşedintele american Donald Trump.
Opinia semnată de întreaga echipă editorială abordează tema intens dezbătută de două zile în toată presa şi probabil în toate cancelariile străine: propunerea absurdă a lui Trump privind Gaza, pe care o numeşte o amenințare periculoasă pentru ordinea internațională.
- Trump, într-un anunț șocant, spune că vrea ca SUA să preia Fâșia Gaza, să o facă rivieră, iar palestinienii să se mute definitiv
- Planul scandalos anunțat de Trump pentru Gaza ar putea fi doar o parte din ceva mai rău
- Reuters: „Riviera” lui Trump din Gaza face casă bună cu visurile ginerelui său de a avea proprietăți la malul mării
- Trump insistă: Gaza va fi predată SUA de către Israel. Palestinienii vor fi fost deja relocați. Marea Britanie spune ferm NU
Jurnaliştii The Guardian avertizează ţările democratice pe care le numesc "foștii aliați ai SUA" că speranța că America lui Trump ar putea fi convinsă să respecte vechile reguli nu este deloc o strategie sigură.
În opinia lor, Trump abordează probleme complexe printr-o simplitate crudă și obtuză, foloseşte limbajul unui dezvoltator imobiliar corupt și metodele unui șef mafiot.
Iar toate astea nu fac decât să dea un impuls uriaș ambițiilor teritoriale şi geopolitice ale Rusiei și Chinei.
Precizăm că The Guardian este o publicaţie veche de peste 200 de ani (prima apariţie este din 1821) şi foarte respectată în Marea Britanie.
Articolul este scris într-un limbaj simplu, concis şi la obiect, motiv pentru care credem că cel mai corect este să vă lăsăm să îl citiţi ca atare în continuare. Doar traducerea şi sublinierile (bold) aparţin spotmedia.ro:
"Foştii aliați ai SUA nu trebuie să normalizeze sau să legitimeze conceptul ilegal al președintelui privind negocierile internaționale.
Nimic din ideea lui Donald Trump conform căreia Gaza ar trebui să fie plasată sub controlul SUA nu are sens din perspectiva legilor și normelor internaționale. Însă actuala administrație de la Casa Albă disprețuiește vechile reguli și intenționează să remodeleze lumea într-un mod atât de drastic încât revenirea la o ordine pre-Trump va deveni imposibilă.
Incoerența absurdă a propunerii lui Trump de a „prelua controlul” asupra Gazei nu o face mai puțin sinistră. Cerința ca 2,2 milioane de palestinieni să fie strămutați forțat în statele arabe vecine reprezintă o susținere clară a unei atrocități criminale – curățarea etnică.
Ideea că acest teritoriu, odată rechiziționat de guvernul SUA, va fi transformat într-o „riviera” mediteraneană este tulburătoare și grotescă prin detașarea sa de realitate.
Trump tratează o zonă de război aflată în centrul unuia dintre cele mai greu de rezolvat conflicte globale ca pe o simplă parcelă de teren abandonat din Manhattan. Se joacă cu viețile a milioane de oameni folosind limbajul unui dezvoltator imobiliar corupt și metodele unui șef mafiot.
Consecința inevitabilă a abordării unor probleme internaționale complexe printr-o simplitate crudă și obtuză (chiar bovină în original - n.red.) este răspândirea fricii, incertitudinii și instabilității. Aceasta adaugă o volatilitate gratuită exact în momentul în care este esențială o abordare opusă pentru a menține fragilul armistițiu din Gaza.
Toate guvernele din Orientul Mijlociu, cu excepția coaliției ultra-naționaliste conduse de Benjamin Netanyahu în Israel, resping intervenția lui Trump ca fiind periculoasă și contraproductivă. Aceeași opinie este împărtășită și de aliații europeni ai SUA – sau mai bine zis de țările care, până acum două săptămâni, se considerau aliați independenți ai Americii, dar care acum văd că acest concept nu există în mintea președintelui.
Trump nu recunoaște decât trei categorii de state: clienți, rivali și dușmani. Trecerea dintr-o categorie în alta se poate face prin lingușire sau prin oferirea de favoruri. Însă o alianță durabilă, bazată pe interese comune, tratate obligatorii din punct de vedere juridic și valori democratice, nu mai are nicio valoare la Casa Albă.
Aceasta reprezintă un impuls uriaș pentru ambițiile geopolitice ale Rusiei și Chinei. Abordarea „forța face dreptatea” este astfel validată în relațiile internaționale. Este legitimat tipul de expansiune imperialistă pe care Vladimir Putin o urmărește în Ucraina. Pentru Beijing, o eră a nesiguranței americane deschide oportunități profitabile de extindere economică și strategică. China se vede pe sine drept noua superputere predictibilă a lumii.
Există o justificare frecventă care prezintă această imprudență ca pe o strategie de negociere. Cele mai scandaloase idei ale lui Trump, precum anexarea Gazei de către SUA, sunt astfel „normalizate” ca fiind mișcări improvizate ale unui om de afaceri „tranzacțional”. El este portretizat ca un maestru al jocului la limită, care folosește șocul și haosul pentru a-și destabiliza oponenții, doar pentru a ajunge, în cele din urmă, la soluții mai rezonabile.
Această analiză pare tot mai naivă, chiar dacă se aliniază cu imaginea pe care Trump și-o proiectează. Poate că el crede că face doar „afaceri”, dar ceilalți trebuie să fie conștienți că termenii corecți sunt constrângere și șantaj.
Istoria oferă multe exemple de lideri capricioși care au răspândit haos în propriile teritorii și în afara lor. Dar nu există niciun precedent pentru ca acest lucru să se întâmple în cea mai puternică democrație a lumii. Nu există un manual care să ghideze foștii aliați ai SUA în gestionarea unei astfel de situații. Un lucru însă este clar: să speri că America lui Trump va putea fi convinsă să urmeze regulile vechi nu este o strategie sigură.