Prima reacţie din USR, după ce liberalii au decis să meargă tot cu propunerea Cîţu premier

Prima reacţie din USR, după ce liberalii au decis să meargă tot cu propunerea Cîţu premier

Deputatul USR Ionuţ Moşteanu a declarat, vineri, că propunerea Florin Cîţu premier, decisă de conducerea PNL joi noaptea, înseamnă că există o înţelegere cu cei de la PSD să îl susţină la vot, în Parlament.

”Nominalizarea lui Florin Cîţu, în continuare, la două zile după ce a fost demis de Parlament, înseamnă că s-au înţeles cu PSD să îl susţină”, a spus Ionuţ Moşteanu. 

Conducerea USR urmează să se reunească, luni, înainte de consultările de la Palatul Cotroceni, pentru a discuta despre mandatul formaţiunii la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis. Moşteanu a precizat că se va analiza inclusiv această decizie luată de conducerea Partidului Naţional Liberal.

ADVERTISING

Din delegaţia USR care va merge la Palatul Cotroceni fac parte noul preşedinte Dacian Cioloş, Dan Barna, Cristian Ghinea, Stelian Ion şi preşedintele Senatului, Anca Dragu. 

USR, PSD şi AUR au anunţat, deja, că nu susţin varianta Florin Cîţu premier, astfel că, în cazul în care va fi desemnat de preşedintele Klaus Iohannis, acesta are şanse mici de a strânge o majoritate pentru a trece noul guvern de votul Parlamentului.  

Liberalii au anunţat, joi seară, că Biroul Executiv Naţional a decis, în unanimitate, ca la consultările de la Controceni să fie propus tot Florin Cîţu pentru funcţia de premier. Acesta a fost demis prin votul Parlamentului, la începutul săptămânii, fiind cel mai mare scor cu care a fost adoptată o moţiune de cenzură, din istoria parlamentarismului, respectiv 281 de voturi. 

ADVERTISING

Propunerea Cîţu premier va fi validată, luni, în şedinţa Biroului Politic Naţional. Delegaţia care va participa la consultările cu şeful statului va fi formată din Florin Cîţu, Rareş Bogdan, Gheorghe Flutur, Lucian Bode şi Iulian Dumitrescu.

Citeşte şi:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇