Presa germană despre demisia ”impopularului Iohannis”

Presa germană despre demisia ”impopularului Iohannis”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Pus în fața unei probabile proceduri de demitere, președintele interimar al României a ales să plece din funcție. Jurnaliștii de limbă germană relatează la cald gestul ”surprinzător” și motivația lui.

Președintele României Klaus Iohannis își anunță demisia după anularea alegerilor și după ce mii de oameni au ieșit în stradă împotriva lui și în favoarea candidatului pro-rus la Președinție, Călin Georgescu, scrie publicația Berliner Zeitung, preluând o relatare a agențiilor de presă dpa și AFP.

Klaus Iohannis a ales să demisioneze ”pentru a scuti România și cetățenii români de o criză”, relatează și ediția online a săptămânalului Die Zeit. Documente desecretizate sugerau că o manipulare dirijată de ruși a contribuit la succesul lui Georgescu, vizat anterior de justiție și pentru posibile finanțări ilegale a campaniei sale electorale, mai adaugă sursa citată, care amintește că ”politicianul pro-european a fost primul reprezentant al minorității germanofone din România ales șef al statului”.

O ”povară pentru partidele aflate la guvernare”

Informația despre demisia lui Iohannis apare și pe site-ul știrilor televiziunii publice germane ARD. Tagesschau.de amintește că ”România, membră a UE și NATO, s-a scufundat în haos instituțional anul trecut, când politicianul de extremă dreaptă Călin Georgescu a câștigat în mod surprinzător primul tur al alegerilor prezidențiale. După acuzațiile de ingerință masivă în alegerile rusești, Curtea Constituțională a României a declarat întregul scrutin din 24 noiembrie invalid. Rusia a respins acuzațiile”. Demisia vine într-un moment în care opoziția pregătea demiterea președintelui iar ”potrivit analiștilor, unii parlamentari din partidele pro-europene ar fi putut susține moțiunea dreptei, oferindu-i majoritatea necesară pentru a trece”, mai precizează site-ul german.

Și Die Welt descrie situația creată la București, în ediția sa electronică, precizând că ”Iohannis declarase inițial că va rămâne în funcție până când va fi ales un succesor”. Dar, anunţă Süddeutsche Zeitung, ”presa (din România) a comentat că impopularul Iohannis ar fi fost văzut ca o povară pentru partidele aflate la guvernare în noua campanie electorală”.

Presa austriacă notează și ea demisia ”surprinzătoare” a președintelui României, pentru a evita procedura de suspendare ”complet inutilă” și a scuti țara de o altă criză cu consecințe grave, subliniază ziarul liberal Der Standard și publicațiile tabloide Kronen Zeitung și Kleine Zeitung. ”A spus că vrea să scutească țara sa de o criză politică”, relatează și SRF, radioteleviziunea publică din partea germanofonă a Elveției, amintind totodată de anchetele procuraturii în dosarul manipulării alegerilor prezidențiale.

Autor: Cristian Ștefănescu


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇