Suspendarea lui Iohannis merge mai departe. Toate partidele au votat pentru demararea procedurii

Suspendarea lui Iohannis merge mai departe. Toate partidele au votat pentru demararea procedurii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Parlamentul votează, marţi, în plenul comun, de la ora 10:00, cererea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis, depusă de Opoziţie, au decis luni Birourile Permanente ale celor două Camere.

În aceste condiţii, Administrația Prezidențială anunţă că președintele României va susține o declaraţie la ora 14:10, la Palatul Cotroceni.

După ce solicitarea Opoziţiei a fost respinsă deja de două ori, din motive procedurale, de data aceasta POT, AUR, SOS şi USR au strâns 178 de semnături, iar suspendarea poate merge mai departe. 

"Acum câteva secunde, Biroul Permanent Reunit al Parlamentului a solicitat cu unanimitate de voturi întrunirea Parlamentului reunit mâine, marți, 11 februarie, ora 10:00. Apoi, se va cere aviz CCR pe demarare.

Unanimitate! Toate partidele au votat pentru demararea procedurii!", anunţă pe Facebook senatorul USR Ștefan Pălărie.

Ulterior, președintele Senatului, Ilie Bolojan, a precizat să există două posibilități, documentul să fie trimis Curții Constituționale pentru un punct vedere sau să formeze o comisie de anchetă.

"Foarte probabil vom propune trimiterea la Curtea Constituțională pentru un punct de vedere", a precizat Bolojan.

Partidele semnatare ale cererii de suspendare nu au teoretic voturile pentru a trece o astfel de solicitare, în plen, fiind necesare 233, iar aceste partide au doar 215 voturi în cele două Camere. Se pare însă că sunt destui parlamentari din coaliţie care sunt dispuşi să sprijine suspendarea, având în vedere că votul este secret.

Procedura din Constituţie

Articolul 95 din Constituție spune că, în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile legii fundamentale, preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale.

Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută.

Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă preşedintelui.

Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea preşedintelui.

Liderii coaliției (PSD, PNL, UDMR) ar fi trebuit să aibă o întâlnire, luni, cu președintele Klaus Iohannis și există posibilitatea ca şeful statului să-și anunțe retragerea din funcție, mişcare pe care preşedintele a negat-o în repetate rânduri. Însă acum suspendarea are şanse, iar demiterea prin referendum ar face rău ţării (prin instabilitatea adusă) şi l-ar lăsa fără privilegiile de fost şef de stat.

În actualele condiţii, în care USR se alătură extremiştilor (AUR, SOS şi POT) şi sprijină propunerea de suspendare, Iohannis este mult slăbit şi susţinerea în Parlament mai stă în doar câteva voturi.

În plus, chiar şi din coaliţie i s-a cerut preşedintelui să facă un pas în spate, pentru că şansele tuturor candidaţilor pro-occidentali din cursa pentru Cotroceni sunt afectate acum de rămânerea lui Klaus Iohannis în funcţia de preşedinte.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇