PLUS face precizări după demisia lui Zainea din Parlament: Cum se aleg listele de candidați ale alianței

PLUS face precizări după demisia lui Zainea din Parlament: Cum se aleg listele de candidați ale alianței

PLUS arată că desemnarea candidaţilor săi pentru Parlament se face prin votul tuturor membrilor, după depunerea candidaturilor şi după o perioadă de campanie electorală internă, iar listele alianţei USR PLUS vor fi alcătuite pe baza principiului parităţii.

„Odată cu demisia din USR şi din Parlamentul României, Cornel Zainea a făcut declaraţii în care este menţionat Partidul Libertate, Unitate şi Solidaritate (PLUS).

Declaraţiile, fără a exprima o nemulţumire concretă, ridică semne de întrebare asupra modului prin care PLUS îşi desemnează candidaţii pentru Parlamentul României.

Faţă de aceste declaraţii, preluate de presă, Biroul Judeţean PLUS Ilfov face următoarele precizări. Chiar dacă USR şi PLUS au decis fuziunea celor două partide, până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive, cele două partide funcţionează după propriile statute pentru a elimina posibilitatea oricărei contestaţii asupra deciziilor comune care se iau", precizează sursa citată într-un comunicat de presă.

ADVERTISING

Desemnarea candidaţilor PLUS pentru Parlament se face prin votul tuturor membrilor

Astfel, desemnarea candidaţilor PLUS pentru Parlament se face "prin votul tuturor membrilor, după depunerea candidaturilor şi după o perioadă de campanie electorală internă şi dezbateri", în care candidaţii au posibilitatea de a-şi prezenta programul politic.

PLUS subliniază că acesta este un proces "care nu a existat în partidele din România în ultimii 30 de ani" şi care are ca scop desemnarea celor mai competenţi candidaţi.

"Pentru completarea listei finale de candidaţi pentru Parlamentul României ai Alianţei USR PLUS în Ilfov, birourile judeţene ale celor două partide, conform protocolului semnat la nivel naţional, au decis ca reprezentarea candidaţilor pe liste să fie echitabilă pentru ambele partide, ordinea pe liste fiind: pentru Senat - 1. USR, 2. PLUS; pentru Camera Deputaţilor - 1. PLUS, 2. USR, 3. PLUS, 4. USR, 5. PLUS", se arată în comunicat.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Competiţia internă care poate genera nemulţumiri

PLUS menţionează că numărul mic de locuri eligibile şi numărul mare de candidaţi pentru aceste locuri creează "o competiţie internă care poate genera nemulţumiri, însă în niciun caz nu pot fi puse sub semnul întrebării transparenţa şi corectitudinea procesului", neexistând nicio contestare internă a acestuia.

Se mai arată că înaintea şi în timpul campaniei electorale pentru alegerile locale, Cornel Zainea "a beneficiat de sprijinul necondiţionat" al organizaţiei PLUS din Chiajna şi al Biroului Judeţean PLUS Ilfov.

Joi, deputatul Cornel Zainea şi-a anunţat demisia din USR şi din Parlament, precum şi faptul că în acest moment evaluează implicaţiile unei candidaturi independente la Camera Deputaţilor, în Ilfov.

ADVERTISING

Într-un mesaj postat pe Facebook, el a susţinut că USR şi "se pare" că şi PLUS devin partide în care câştigă cine "are control pe filială".

"Am luptat în USR pentru principiile şi valorile în care cred. Pentru interzicerea cumulului de funcţii care creează baroni locali. Pentru vot reprezentativ. Pentru transparentizarea cheltuirii sumelor forfetare ale parlamentarilor.

Am vorbit sistematic despre meritocraţie, despre cum ar trebui să măsurăm performanţa unui parlamentar. Unele din aceste lupte le-am pierdut. USR şi se pare că şi PLUS devin partide în care câştigă cine 'are control pe filială'. Demisionez din USR. Dar şi din Parlament", a scris Zainea. 

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇