Parlamentarii UDMR vor fi prezenţi în sală, miercuri, la şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului privind învestirea Guvernului Cioloş, dar nu vor vota.
Decizia a fost luată marţi dimineaţa, în cadrul unei şedinţe a grupurilor parlamentare reunite ale UDMR.
"Am avut o şedinţă a grupurilor reunite de la Senat şi Camera Deputaţilor, unde am luat următoarea decizie: vom fi prezenţi în sală, la dezbateri şi la vot, dar nu vom vota. Vom fi prezenţi, dar nu vom vota - aceasta este decizia UDMR-ului", a declarat liderul deputaţilor UDMR, Csoma Botond.
El a adăugat că, în cazul în care Guvernul Cioloş nu va trece de Parlament, UDMR va participa în continuare la noi consultări.
"Sigur, vom participa la consultări şi să vedem, să avem cât mai repede un guvern. Depinde foarte mult de domnul preşedinte pe cine va desemna prim-ministru şi de capacitatea acelei persoane să coaguleze o majoritate în Parlament", a explicat liderul deputaţilor UDMR.
Și liderul PNL, Florin Cîțu, a spus că liberalii vor fi prezenți azi în comisii la audierea miniștrilor și mâine în plen, dar nu vor vota.
Legislativul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor. Votul este secret, cu bile. Trebuie să fie prezenţi cel puţin jumătate plus unu dintre membrii celor două Camere ale Parlamentului.
Pentru a fi învestit, Guvernul Cioloş are nevoie de votul favorabil a 234 de parlamentari.
Candidaţii propuşi de premierul desemnat Dacian Cioloş pentru funcţiile de miniştri sunt audiaţi azi în comisiile de specialitate.
Vezi cum decurg audierile miniștrilor propuși în Guvernul Cioloș