Premierul Ludovic Orban a declarat că nu a avut informaţii nici el, nici alţi colegi despre faptul că la Unifarm s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de corupţie. Șeful Executivului a spus că încercarea unora de a face o legătură între Unifarm şi Guvern privitor la acte de corupţie este o imensă manipulare.
Ludovic Orban a afirmat, duminică seara, la Realitatea Plus, că nu a luat decizia de a-l schimba pe directorul Unifarm Adrian Ionel (Foto) pentru că era complicat să facă acest lucru în plină pandemie, dar şi pentru că procedura de schimbare a unui manager este destul de complicată.
“Toată lumea încearcă să creeze o legătură între Guvern şi directorul Unifarm. Deci noi l-am găsit în funcţie pe directorul Unifarm Adrian Ionel, mandatul lui expiră în 14 iulie. Nu am luat decizia să îl schimbăm pentru că în plină pandemie să stai să umbli la conducerea entităţilor numai dacă am fi avut informaţii suficiente de clare şi de precise am fi putut să-l schimbăm.
Era complicat să îl schimbi din funcţie pentru că se ştie că procedura de schimbare a unui Consiliu de Administraţie şi a unui manager, în condiţiile legislaţiei actuale, este destul de complicat, adică trebuie să îi plăteşti toate veniturile pe care le-ar fi obţinut până la sfârşitul mandatului.
(...) Nu am avut niciun fel de informaţii nici eu, nici alţi colegi despre faptul că la Unifarm s-ar fi derulat proceduri care nu respectă legea sau că ar fi existat suspiciuni de corupţie. Ăsta e primul şi cel mai important lucru pe care vreau să-l spun”, a declarat Ludovic Orban.
Acesta a spus că, dacă cineva a greşit la Unifarm, atunci trebuie să plătească.
“Dacă au existat acte de corupţie şi dacă DNA are aceste date privitoare la fapte de corupţie, dacă cineva a greşit, trebuie să fie pedepsit. Încercarea penibilă a unora de a face legătură între Unifarm, directorul Unifarm şi Guvern privitor la acte de corupţie este o imensă manipulare”, a mai afirmat premierul Orban.
Directorul general al Unifarm, Eugen Adrian Ionel, este cercetat sub control judiciar de către DNA, pentru mai multe infracţiuni, între care luare de mită şi abuz în serviciu, după ce ar fi pretins 760.000 de euro de la un intermediar care reprezenta o firmă, pentru atribuirea unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva coronavirusului.
Pe acest subiect, citește și: