Opoziţia din USR şi-a prezentat candidaţii: Avem de ales între rangă şi democraţie

Opoziţia din USR şi-a prezentat candidaţii: Avem de ales între rangă şi democraţie

Echipa Curaj din interiorul USR şi-a prezentat membrii intraţi în cursa internă pentru candidatul la şefia partidului ce va fi ales la congresul din luna iulie. Este vorba de Mihai Poliţeanu, Allen Coliban şi Cătălin Teniţă.

Mihai Poliţeanu a afirmat în cadrul unei conferinţe de presă că, în momentul acesta, în USR avem de ales între rangă şi democraţie şi e păcat că am ajuns aici. El a arătat că, ”atunci când lucrurile merg prost, e nevoie de curaj pentru schimbare”.

”Competiţia mea este cu Cătălin Drulă şi cu tot ce reprezintă echipa lui”, a mai spus Poliţeanu.

ADVERTISING

Allen Coliban crede că ”este momentul să înţelegem mesajul pe care îl dă electoratul şi să revenim la democraţie”.

”Nu poţi să vorbeşti despre democraţie şi să o faci cu ranga, să vorbeşti despre democraţie şi să aloci doar 30 de zile unui asemenea scrutin”, a subliniat primarul Braşovului.

El îşi propune ”curăţarea bazei de membri, revenirea la un sistem de vot care să asigure reprezentare tuturor şi tot ceea se produce, ca şi politici publice, să fie validate intern şi apoi în societate".

”Către exterior, trebuie să dăm mesajul că înţelegem greşelile făcute anterior şi că echipa care a construit USR în ultimii cinci ani trebuie schimbată”, a spus Coliban.

ADVERTISING

Cătălin Teniţă, al treilea candidat în cursa internă din aripa Curaj, consideră că ”acestea s-ar putea să fie ultimele alegeri relevante din interiorul partidului”.

”S-ar putea ca după aceea să se lase întunericul peste aceste proceduri democratice”, a arătat Teniţă, precizând că ”USR-PLUS sunt forţe puternice, democratice care pot să schimbe Romînia, dar nu ”aşa cum este USR în acest moment”.

”Din păcate, partidul nostru în acest moment s-a contaminat de metehnele celorlalte partide, avem cam acelaşi nivel de democraţie pe care îl practică celelalte partide”, a afirmat Teniţă.

ADVERTISING

Biroul Naţional al USR a decis, vineri, să organizeze alegerile pentru preşedinţia USR în luna iulie.

Anterior, liderul interimar al USR, Cătălin Drulă, a propus, într-un mesaj intern către membrii USR, ca alegerile pentru funcţia de preşedinte deplin al partidului să fie organizate în luna iulie, în format online. Iniţial, congresul USR era programat pentru luna octombrie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇