Demisionează din USR pentru PNL: Nu pot rămâne într-o construcţie politică fără strategie şi viziune de viitor

Demisionează din USR pentru PNL: Nu pot rămâne într-o construcţie politică fără strategie şi viziune de viitor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Deputatul Oana Marciana Ozmen a anunţat, marţi, că demisionează din USR şi va activa în cadrul grupului parlamentar al PNL.

”Azi am decis să plec din USR şi îi asigur pe colegii mei că i-am reprezentat cu cinste la cel mai înalt nivel. Am demonstrat că se poate face opoziţie constructivă şi am arătat că politica înseamnă echilibru, dialog, respect pentru adversarul politic, iar argumentul trebuie să fie elementul central în susţinerea opiniei politice.

Cred cu tărie că putem face politică de calitate în România, în care arta negocierii, diplomaţia sunt atributele politicianului român în calitatea sa de reprezentant al cetăţenilor. Am consolidat relaţiile cu ceilalţi parlamentari indiferent de culoarea politică şi mi-am asumat să fiu un factor de coeziune şi stabilitate”, scrie Ozmen pe Facebook.   

ADVERTISING

Potrivit ei, în aceşti doi ani de activitate parlamentară, s-a ocupat de tema eficienţei energetice a clădirilor şi standardele nZEB şi a reuşit, în urma conferinţelor organizate în Parlament, să înregistreze un proiect legislativ de modificare a legislaţiei în domeniu.  

”Dialogul permanent cu reprezentanţii Guvernului, specialiştii în domeniu şi colegii din Comisia pentru Industrii şi Servicii, indiferent de culoare politică, a făcut posibilă promovarea acestei teme extrem de importante, în contextul crizei energetice actuale.

ADVERTISING

Din păcate, nu pot rămâne într-o construcţie politică fără o strategie şi o viziune de viitor, care se confruntă cu o criză generată de lipsa unui dialog constructiv între conducerea partidului şi membrii săi”, afirmă ea.  

Oana Marciana Ozmen continuă: ”Vă asigur că întotdeauna veţi găsi în mine un susţinător al proiectelor bune pe care le veţi promova, căci rolul fiecăruia dintre noi este acela de a face din România o voce puternică în rândul ţărilor europene.

Consider că locul meu este acum în PNL, un partid în care mă regăsesc, care împărtăşeşte adevăratele principii liberale, de dreapta”.  

ADVERTISING

Ea menţionează că anul trecut participa la invitaţia colegilor din PNL la expoziţia din Parlament care omagia 200 de ani de la naşterea lui Ion. C. Brătianu, personalitate marcantă a istoriei noastre şi unul dintre cei mai influenţi politicieni al vremurilor sale.  

”Marele politician spunea: Un partid poate lupta contra altora ca să dărâme o stare de lucruri, dar ca să zidească trebuie că naţiunea întreagă, toate partidele să dea concursul lor; altminteri, ceea ce unii vor edifica, alţii vor surpa. Ca urmare, am ales să merg alături de colegii din Partidul Naţional Liberal pentru care cetăţeanul a fost o prioritate, indiferent dacă a fost la putere sau în opoziţie. Reforma statului se face prin asumarea actului de guvernare şi cu profesioniştii în domeniu, inclusiv în politică”, mai scrie deputatul.

Oana Ozmen a intrat în politică în iulie 2016. La bază, este avocat, cu specializare în dreptul comercial, insolvenţă şi în consultanţă de business.  


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇