Europarlamentarul Dragoş Pîslaru a declarat, joi, că se vor alătura şi parlamentari USR noului proiect politic REPER, anunţat în urmă cu câteva zile de Dacian Cioloş, alături de cinci eurodeputaţi.
El a mai spus că un număr consistent de parlamentari şi-a anunţat deja sprijinul pentru noul proiect şi că sunt de ordinul zecilor cei care vor pleca din USR.
„Ca să putem avea o candidatură sau alta noi construim acum ceva. Nu doar noi, cei cinci europarlamentari, se vor alătura şi parlamentari”, a spus Pîslaru, copreşedinte interimar al REPER, până la congres, în emisiunea Talk News de la Profit News TV.
Eurodeputatul a menţionat că un număr consistent de parlamentari şi-a anunţat deja sprijinul pentru noul partid REPER.
„Veţi vedea în perioada următoare acest lucru, nu discutăm de doi, trei, discutăm de ordinul zecilor, asta este important de reţinut şi deja avem câteva mii de oameni care s-au înscris pe platforma noastră şi o mulţime de alţi oameni care şi-au anunţat intenţia, şi care se uită cât de serioasă este construcţia”, a menţionat Pîslaru.
Cererea de înfiinţare a partidului Reînnoim Proiectul European al României, cu denumira prescurtată REPER, a fost depusă şi înregistrată, joi, la Tribunalul Bucureşti. Dacian Cioloş este unul dintre membrii fondatori.
Cei cinci membri fondatori sunt europarlamentarii Ramona Strugariu, Dragoş Pîslaru, Alin Mituţa, Dragoş Tudorache şi Dacian Cioloş.
Potrivit actului constitutiv al REPER, conducerea interimară a formaţiunii politice va fi asigurată, până la primul congres, în copreşedinţie, de Ramona Strugariu şi Dragoş Pîslaru.