„Nu vedem la conducerea USR nici dorința, nici maturitatea de a accepta greșelile trecutului și de a schimba o direcție care duce partidul spre irelevanță politică”, scrie în comunicatul grupului de europarlamantari care au demisionat din USR, în frunte cu Dacian Cioloș. Și probabil că această frază surprinde esența situației partidului care pare incapabil să-și regăsească suflul și ritmul.
Demisionarii sunt parte a drumului parcurs până aici, ei recunosc asta, așa cum recunosc și erorile comise. Dar dacă a greși e omenește, a persevera e diabolic. La fel de adevărat că plecarea nu e întotdeauna cea mai bună soluție.
Să le luăm pe rând.
Din start, situația USR nu este doar o problemă internă, de partid, cât timp el este singura opoziție frecventabilă în fața unei majorități colosale, care nu numai ce a început un autentic jaf național, dar dacă informațiile din presă se vor confirma, se pregătește să legifereze grave abuzuri securistice.
Și, totuși, în loc să crească în Opoziție, așa cum ar fi fost de așteptat, USR, în cel mai bun caz, băltește, dacă nu chiar scade. Ultimul sondaj CURS îl dă la 9%, scorul cu care a intrat în Parlament în 2016. Acest procent cu o cifră este prin el însuși o dovadă că lucrurile nu merg bine în partid.
De ce? Pentru că USR nu proiectează exact esențialul: stabilitate, maturitate, eficiență și viziune.
Demisia de la guvernare a fost ca o criză de nervi prin care au deschis practic intrarea PSD la guvernare, indiferent dacă a existat sau nu un plan în acest sens al lui Klaus Iohannis. Dacă a fost, USR nu a făcut decât să-l faciliteze.
Au ieșit ratând nişte obiective esențiale, dacă le-au avut, precum acela de a încerca numirea unui judecător CCR, probabil cea mai importantă instituție din România în acest moment.
Ar fi trebuit să știe cu cine au de-a face, să știe cine sunt PSD, PNL, UDMR. Și dacă n-au știut, și dacă n-au avut o strategie, tot infantilism politic se numește. Miorița e o metaforă. Dacă în viața reală stai să vina cu bâtele pe tine fără să-ți faci un plan, se numește prostie.
Odată ieșiți, părea că nu le-a venit să creadă că au pierdut guvernarea și că nu au nicio logică de opoziție, redusă la niște sesizări la CCR, de cele mai multe ori slabe și respinse în unanimitate, și la multe lozinci repetate stil punctaj.
Când oamenii te votează, așteaptă mai mult: să livrezi măcar parțial. Sigur că un nucleu de bază vrea doar lozinci și furie răcoritoare. Dar dincolo de acest nucleu este o mare masă, de susținători și de nehotărâți, care vrea rezultate. S-a dus epoca Dragnea, mană cerească din punct de vedere politic, în care un lider detestat făcea treaba tuturor. Acum e de muncă.
Ca să obții rezultate trebuie să faci o politică pragmatică și inteligentă, cu atât mai agilă cu cât ești mai mic.
Că USR are nevoie să iasă din nișa anti-sistem, capturată cu succes de AUR, a spus-o încă din decembrie unul dintre demisionarii de acum, Dragoș Tudorache: „a venit timpul să facem acel pas către altceva. Nu ne asumăm doar să nu opunem pur și simplu la tot ce face guvernul și majoritatea parlamentară.
Nu mai suntem un partid antisistem, așa cum am fost perceput și am acționat în primii ani. Suntem principalul partid de opoziție și asta vine cu o responsabilitate pentru noi.
Trebuie să convingem electorat nou prin ceea ce facem. Nu suntem la guvernare, dar putem duce proiecte în parlament. Vor fi sau nu susținute de majoritate vom vedea, dar trebuie să arătam electoratului că avem capacitatea de a pune proiecte pe masă.”
Proiecte care, spune deputatul Andrei Lupu, sunt blocate de conducerea USR dacă nu sunt spectaculoase.
Fapt e în acest moment USR este împărțit între susținătorii actualei conduceri, grupul demisionar al lui Dacian Cioloș și platforma de opoziție internă Curaj, care susține cam aceleași lucruri că demisionarii, însă mai încearcă o reformare internă, sub umbrela unor organizații refugiu cum sunt Brașov, Prahova și Mureș, tot potrivit lui Andrei Lupu.
Ar fi trebuit să facă și grupul Cioloș la fel? Depinde dacă mai dădeau vreo șansă reformei interne.
Reacția liderilor USR după anunțarea demisiilor explică de ce nu mai dădeau. Să-ți demisioneze din partid cel care a fost ales președinte prin votul tuturor membrilor, plus 4 europarlamentari, adică majoritatea, nu e chiar un fleac, "o așchie", după mintea lui Stelian Ion.
Și totuși nu am auzit de la liderii USR regret, autoanaliză, încercarea de a menține punțile. Dl Drulă nu a găsit decât o nouă suită de lozinci și atacuri la persoana lui Dacian Cioloș, iar Dan Barna să facă un trolling atât de iefin încât a stârnit furie și dispreț.
Despre șansele noului proiect REPER, cu trimitere clară spre Renew, grupul europarlamentar al demisionarilor, e greu de făcut deocamdată vreo evalaure.
Sunt nume importante, cu o anumită tracțiune, dar grupate la Bruxelles, de unde nu poate fi nici creat, nici condus un partid. Succesul depinde de numărul celor care îi vor urma din țară și vor fi dispuși să se înhame la un nou proiect.
USR a avut un uriaș capital de speranță pe care până acum l-a risipit, pe țâfne, orgolii personale, puștisme. Dacă se vor prăbuși la nivelul nucleului dur necesar pragului electoral sau chiar mai jos, și riscul e imens fără o redresare, vor îngropa nu doar o șansă pentru România, ci mai ales o imensă speranță. Ceea ce va face o nouă investiție de încredere cu atât mai grea, iar parcursul actualei majorități cu atât mai ușor.