Oamenii nu-și vor schimba părerea decât când vor fi loviți de întâmplări atât de tare, încât nu vor mai putea să nege realitatea.
Dar asta înseamnă că vor trăi în România cu un președinte cu simpatii pro-ruse și pro-legionare și de data asta nimeni nu ne va ajuta, spune scriitorul Andrei Cornea, în interviul acordat spotmedia.ro.
Domnule Andrei Cornea, întrebarea pare banală și generală, dar totuși cum am ajuns aici, dincolo de fenomenul TikTok? Pentru că vorbim foarte mult despre ce a însemnat pentru două-trei săptămâni creșterea lui Călin Georgescu pe Tiktok, dar ce ni s-a întâmplat social și politic, încât am ajuns în situația aceasta?
Să vă spun sincer, nu știu exact toate detaliile acestor lucruri. Suntem întotdeauna ispitiți să dăm explicații privind înapoi, retrospectiv. În schimb, când e să anticipăm, suntem mult mai slabi. S-au spus multe legate de cum s-a transformat societatea românească, cum partidele și-au pierdut membrii aceia mai buni, mai luminați, au integrat mediocrități, au devenit tot mai mediocri, au dispărut dezbaterile autentice în cazul acestor acestor partide.
Pe urmă, sigur, nu putem să ignorăm acea, hai să nu spunem, chiar prăbușire, dar declin continuu al nivelului educațional, al analfabeților funcțional. Totuși, oamenii care se orientează pe TikTok atât de ușor și iau informațiile numai de acolo, dacă s-ar constata cât înțeleg ei dintr-un text, ar vedea că mulți dintre ei sunt analfabeți funcțional sau nu prea departe de asta.
Pe urmă, să ne gândim și la faptul că e o atmosferă generală în lume cam puțin propice liberalismului. Vorbim de Europa, unde trăiesc conaționali ai noștri și, prin urmare, într-un fel sau în altul, percep și ei ce se întâmplă acolo. Ne uităm la Statele Unite, sigur, care l-au reales pe Trump în glorie, deși Trump a spus atâtea și atâtea minciuni și falsuri și lucruri care altădată ar fi fost considerate imposibil de conciliat cu un președinte.
Ați pus punctul poate pe cea mai importantă problemă. Am ajuns aici. Suntem așa cum suntem. Cum ajungem la cei care, așa cum spuneți, au crezut minciuni sau cred minciuni? Poate nu au acces la adevăr. Poate nu ajungem la ei cu faptele și cu lucrurile care se întâmplă. Vedeți o posibilitate să comunicăm realmente între noi, pentru că suntem polarizați?
E o întrebare foarte bună, cum se zice. Din păcate, sunt destul de sceptic.
Am avut și eu, probabil ca și dumneavoastră, și alții, am avut experiențe de acest tip. Adică m-am întâlnit cu oameni de acest fel, cu care pot să discut foarte bine chestiuni concrete și legate de micile probleme ale zilei sau chestiuni practice. Dar când ajungi la politică sau la marile întrebări, dintr-o dată discursul lor devine delirant și nu mai poți să-i convingi de nimic.
Dacă le ceri probe pentru ce spun, îți spun că n-au nevoie de probe, că știu ei mai bine. Și dacă le spui tu ceva, îți cer probe și nu le acceptă pe acelea pe care le oferi.
Vă spun cu toată sinceritatea, am impresia că oamenii aceștia nu-și vor schimba părerea decât când vor fi loviți de întâmplări atât de tare, încât nu vor mai putea să nege realitatea.
Mecanismul o fi același, nu știu, de sucire a minților, așa cum s-a întâmplat la începutul comunismului, când mulți intelectuali au fost seduși de comunism? Bine, și acum intelectuali din afara spațiului ex-comunist se lasă seduși în continuare de comunism.
Acolo cred că este totuși puțin altceva, pentru că acolo ne uităm la un segment de oameni foarte cultivați, altminteri cu cunoștințe, care sigur că ajung în sistemul ăsta de a nega anumite realități, negau lagărele de concentrare ale lui Stalin, pentru că erau guvernați de o ideologie și nu mai vedeau altceva. Devenise un fel de dogmă religioasă.
Aici însă este puțin altceva. E greu de spus că toate aceste teorii conspiraționiste se leagă strict ideologic. Sunt prea confuze, prea contradictorii.
Nu seamănă cu ceea ce știam noi că se cheamă ideologie. Sau poate, de fapt, lucrurile s-au schimbat atât de mult. Pe vremuri, o ideologie era totuși ceva coerent, avea o anumită structură. Acum sunt piesele unui puzzle în care nu mai știi ce să scoți și ce să pui.
De fapt, poți să scoți și poți să pui aproape orice. Orice se potrivește cu orice. Nu mai există ordine deloc.
Așa arată și religiile moderne, au apărut o sumedenie de religii așa-numite personale.
Uitați-vă, de exemplu, la povestea asta, cu Călin Georgescu și adepții lui. Pe de o parte, îi laudă pe legionari și pe Antonescu și, pe de altă parte, îl laudă pe Putin.
Antonescu a făcut un război împotriva Rusiei, de au murit sute de mii de români de altfel, după care a urmat ocupația sovietică. Ce poate să fie mai deosebit și mai diferit?
Dar pentru asta trebuie să ai o anumită memorie istorică. Or, ei nu mai au această memorie istorică sau o neagă și amestecă lucruri care sunt complet confuze.
Un fel de disonanță cognitivă. Noi avem un specific față de statele din jurul nostru și anume avem această seducție legionară. Ați văzut, cred, zilele trecute, acea ceremonie de la Tâncăbești. Cu preot și salut nazist.
Să știți că toți au, au și maghiarii gărzile lor fasciste. Și peste tot există o recrudescență de acest fel, în Germania există câteva grupuri neonaziste, mult mai rele chiar decât AfD. Deci peste tot există această poveste.
La noi, sigur, specificul nostru și e cu preoți, pentru că Mișcarea Legionară a fost o mișcare poate asociată cu un anumit tip de ortodoxie, lucrurile astea se cunosc, ce-i drept nici nu s-au luat măsuri la timp. Au fost tolerați, pentru că se pare că aceste ceremonii s-au făcut ani de zile.
Nu e ceva nou, doar că acum am devenit noi mai atenți la ele, de când cu Călin Georgescu. Nu s-au prea luat măsuri, au fost foarte puține dosare penale care s-au deschis, deși legea condamnă și interzice astfel de manifestări. Deci a existat o toleranță a societății.
Vedeți acum necesară o poziție poate mai fermă a Bisericii Ortodoxe?
Biserica nu a reușit să condamne, de fapt. A lansat un comunicat că preoții să nu se implice politic, dar nu este ce se cheamă o condamnare. Este foarte rău ce se întâmplă. Și, știindu-se faptul că în anumite medii influența Bisericii continuă să fie mare, este destul de neplăcut să vedem că Biserica repetă aceste greșeli pe care le-a mai făcut cândva, acum zeci de ani, de a pune cel puțin o parte a ei însemnată în coada mișcării legionare.
Pentru că lasă să planeze percepția asupra întregii Biserici. La un moment dat, cred că mai multe momente, de fapt, am avut unul recent, în care Biserica a părut că vrea să se confrunte, să spunem, curentul ăsta retrograd.
Când a fost povestea cu arhiepiscopul Tomisului. Dar am impresia că după asta s-a cam lăsat un pic mai moale, ca să spunem așa, când a venit vorba despre aceste noi acțiuni și noi mișcări.
Credeți că putem evita dezastrul de la vot de duminică?
Nu știu, nu sunt foarte fericit. Cred că, totuși, grație votului de la parlamentare s-a evitat dezastrul cel mai mare, în momentul de față.
E adevărat că PSD deține controlul, de fapt, deține toate cărțile, dar l-a deținut și până acum. Pur și simplu, PSD, împreună cu PNL, UDMR și minorități are majoritate în Camera Deputaților și chiar și în Senat are majoritate de un vot.
Fără USR. Asta înseamnă că a convertit un eșec într-o victorie.
Deci PSD deține controlul și s-a văzut pe vremuri, când era scandalul cu Tăriceanu și Băsescu și mai târziu s-a văzut că un președinte este paralizat, dacă nu dispune de o majoritate sau nu se înțelege cu partidul majoritar. Nu reușește să facă nimic, e refuzat.
Faptul că PSD deține controlul fără USR a determinat, după mine, poziția neutră pe care a luat-o domnul Ciolacu în chestiunea sprijinului pentru doamna Lasconi, pentru că el a spus că lasă membrilor și simpatizanților PSD să voteze cum vrea fiecare.
Ar fi ajutat-o pe Elena Lasconi un îndemn de vot?
Sigur că ar fi la ajutat-o, deși nu știu dacă ar fi fost decisiv.
Realitatea este că există niște incompatibilități profunde, de ADN, între simpatizanții PSD și cei ai USR, nu ai PNL.
De fapt, am constatat că PSD și PNL se înțeleg bine când vor să se înțeleagă și când nu sunt în campanie electorală. Dar cu USR e o problemă.
Și din pricina asta o spun deschis, am mai spus-o: ar fi fost preferabil, ca să evităm lucrurile foarte rele, adică un președinte pro-rus și pro-legionar, dacă Ciolacu ar fi câștigat și ar fi intrat în turul doi, pentru că el avea mai multe șanse, cred eu, în fața lui Georgescu.
De ce Elena Lasconi are șanse mai mici? Ne uităm înspre bazinul electoral, nu mai are forța PSD-ului?
Are bazinul electoral mai mic și nu cred că va primi foarte multe din voturile PSD-ului. În timp ce noi, cum am făcut și atunci când Iliescu a fost cu Vadim, noi probabil că chiar și fără simpatie, fără plăcere, destul de scârbiți, dar totuși am fi votat pe Ciolacu, dacă el era în competiție cu Georgescu. Din conștiință civică.
Și credeți că acum va fi greu să se mobilizeze un val critic care să înțeleagă ce reprezintă, de fapt, alegerile?
Vorbesc de simpatizanții PSD-ului, care în general de multe ori sunt în mediul rural. Sunt oameni mai simpli, poate nu sunt atât de la curent cu lucrurile astea.
În plus, nu uitați că ăsta este un partid în care mobilizarea se face prin primarii locali, prin micii primari din comun, din orașe mici, cum a fost și acum la vot și știm bine că a fost așa. Ăștia îi vor face campanie.
Cel mai mare risc pentru România, dacă într-adevăr Călin Georgescu va ajunge președinte, care este?
Riscul este să ajungă președinte și să încerce chiar să-și pună în acțiune ideile care, de altfel, sunt foarte confuze.
Să încerce să pună un prim-ministru după calibrul lui, să reușească chiar să-l treacă, nu știu cum, și să încerce chiar să aplice niște măsuri de acest tip.
Eu mă îndoiesc că va avea prea mult succes. Dar, în fine, nu poți să știi niciodată ce se întâmplă. Adevărul e că contextul internațional e prost. Vedem steagul ăsta al iliberalismului peste tot. Și în Germania, în Franța am văzut ce s-a întâmplat la alegeri, nu mai vorbesc de Ungaria, de Slovacia. România nu e deloc o excepție.
Și nu e o prioritate, în cazul în care noi vom merge spre dezastru. Cine ne mai salvează? Pentru că să ne amintim, în perioada regimului Dragnea, instituțiile europene au ținut mult partea societății.
Asta este problema. Oarecum suntem lăsați în voia noastră. Nu mai vorbesc de faptul că un partid ca AUR, care e în Parlamentul European, probabil că își face prieteni, își face legături cu partidele suveraniste.
Sigur că există niște probleme de ordin practic care blochează unele inițiative. Avem un mare deficit bugetar care trebuie cumva rezolvat. Aici nu prea pot să facă mare lucru.
Adică trebuie să facă, să mărească taxele. Pe scurt, că sunt auriști, că sunt pesediști, că sunt trumpiști, trebuie să mărească taxele, n-au ce să facă, și lucrurile astea o să-I mai calmeze, probabil puțin.