Negocierile UK - UE pe Brexit continuă la distanţă: A fost depistat un caz de COVID în echipa europeană

Negocierile UK - UE pe Brexit continuă la distanţă: A fost depistat un caz de COVID în echipa europeană

Negocierile cu privire la viitoarea relaţie comericală post-Brexit a Regatului Unit cu Uniunea Europeană urmează să continue online, după descoperirea unui caz de COVID-19 în rândul delegaţiei UE, au anunţat negociatorii-şefi ai Brexit-ului.

”Echipele îşi vor continua activitatea cu deplina respectare a directivelor”, a anunţat joi pe Twitter negociatorul-şef UE al Brexit-ului Michel Barnier, citat de Reuters.

Londra şi Bruxelles-ul şi-au reluat luni negocierile, după depăşirea termenului-limită al negocierilor, prevăzut la jumătatea lui noiembrie.

ADVERTISING

Cele două tabere susţin în continuare că vor să ajungă la un acord până la 31 decembrie, data la care se încheie perioada de tranziţie, în urma ieşirii oficiale a Regatului Unit din UE, la 31 ianuarie.

Negociatorul-şef britanic, David Frost, anunţa duminică ”progrese”.

Mai multe state membre - Olanda, Franţa, Belgia şi Spania - au cerut Comisiei Europene (CE) să actualizeze planurile de urgenţă în cazul unui Brexit fără acord (”no deal”).

Citește și:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇