Marcel Ciolacu merge în Franța, unde se întâlnește cu premierul Barnier

Marcel Ciolacu merge în Franța, unde se întâlnește cu premierul Barnier
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Premierul Marcel Ciolacu merge, luni, în vizită în Franța, unde va avea o întrevedere cu omologul Michel Barnier (foto). Ciolacu va avea o întâlnire și cu reprezentați ai comunității românești din Franța.

Premierul va vizita, luni dimineață, cea de-a 29-a ediție a Salonului Euronaval, organizată de SOGENA (Naval Events Organisation and Management Company), subsidiară a GICAN, apoi are programată o întâlnire cu reprezentați ai comunității românești din Franţa la Centrul Ortodox de Studii și Cercetare Dumitru Stăniloae.

ADVERTISING

De la ora 16:00, premierul va susține declarații de presă.

Luni seara, Ciolacu are programată o întrevedere cu prim-ministrul Michel Barnier, după care va participa la dineul oficial oferit de acesta în onoarea sa.

Din estimările Ambasadei României la Paris, la nivel național, 400.000 de cetățeni români sau de origine română și-au stabilit domiciliul sau reședința pe teritoriul Franței, fără a fi luate în considerare persoanele cu dublă cetățenie. Cea mai mare concentrare a comunității românești este în Paris și regiunea pariziană (aproximativ 150.000 persoane).

ADVERTISING

În 2023, volumul schimburilor bilaterale a fost de 11,12 miliarde de euro (+ 6,57% față de aceeași perioadă a anului precedent), din care exporturile 5,9 mld. de euro (+6,72%), iar importurile 5,21 mld. de euro (+6,40%).

Balanța comercială a înregistrat un excedent pentru România de 689 milioane de euro.

Franța este între cei mai importanți parteneri comercial ai României. Cifrele pentru 2023 plasează Franța pe locul 3 la exporturi.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇