Maia Sandu a depus jurământul pentru învestirea în funcție și devine primul președinte moldovean ales de două ori prin votul direct al populației (Video)

Maia Sandu a depus jurământul pentru învestirea în funcție și devine primul președinte moldovean ales de două ori prin votul direct al populației (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Maia Sandu a depus, marți, jurământul de învestire în funcția de președinte al Republicii Moldova, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Palatul Republicii din Chișinău. De astăzi, ea intră oficial în exercițiul mandatului său, devenind astfel primul președinte al Republicii Moldova care obține două mandate prin votul direct al populației.

Ceremonia a fost marcată de o ședință comună a Parlamentului Republicii Moldova și a Curții Constituționale, deschisă de speakerul Igor Grosu. După intonarea imnului de stat, Domnica Manole, președintele Curții Constituționale, a citit hotărârea privind validarea alegerilor, transmite Moldpres.

Maia Sandu a depus jurământul cu mâna pe Constituție, declarând:

Jur să-mi dăruiesc toată puterea și priceperea propășirii Republicii Moldova, să respect Constituția și legile țării, să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a Moldovei.

După acest moment, Domnica Manole a anunțat că Maia Sandu și-a început oficial cel de-al doilea mandat ca președinte.

Potrivit Constituției Republicii Moldova, jurământul trebuie depus în fața Parlamentului și a Curții Constituționale în termen de 45 de zile de la alegeri. Mandatul președintelui durează patru ani, începând din ziua depunerii jurământului.

În cele peste trei decenii de la independenţa ţării, Maia Sandu este singurul şef al statului moldovean care este ales prin sufragiu direct pentru două mandate consecutive. Singurul preşedinte care a mai avut două mandate succesive a fost comunistul Vladimir Voronin, însă acesta a fost ales de Parlament, amintește News.ro.

Alegeri cu ingerențe externe fără precedent

Maia Sandu a câştigat un al doilea mandat prezidenţial, după ce în al doilea tur de scrutin, desfăşurat la 3 noiembrie, l-a învins pe candidatul susţinut de către socialişti şi alte forţe proruse, Alexandr Stoianoglo, cu un avans de peste 10% procente. Victoria sa a fost posibilă cu ajutorul voturilor moldovenilor din diaspora, ceea ce a făcut Moscova să o considere lipsită de legitimitate în Republica Moldova.

Curtea Constituţională a confirmat, la 28 noiembrie, rezultatele alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie şi a validat al doilea mandat al preşedintei Maia Sandu.

Comisia Electorală Centrală a constatat că în turul al doilea de scrutin, 930.139 de alegători şi-au exprimat votul pentru Maia Sandu (55,35 la sută), iar 750.430 de alegători pentru Alexandr Stoianoglo (44,65 la sută).

În turul întâi, desfăşurat la 20 octombrie concomitent cu un referendum pentru înscrierea în Constituţie a parcursului proeuropean al ţării, Stoianoglo avusese 25,95 la sută din voturi, iar Maia Sandu 42,49 la sută într-o cursă la care au luat startul 11 candidaţi.

Potrivit Curţii Constituţionale, „Maia Sandu a fost aleasă prin vot egal, direct, secret şi liber exprimat”, dar totodată, luând în considerare informaţiile oferite de către oamenii legii, preşedinta Curţii Constituţionale, Domnica Manole, a denunţat în această campanie electorală „ingerinţe externe fără precedent în vederea coruperii votului, implicarea cultelor religioase în activităţi de agitaţie electorală şi prezenţa discursurilor caracterizate de ură şi a afirmaţiilor discriminatorii”. 

Cu toate acestea, având în vedere că în procesul alegerilor şi la numărarea voturilor nu au fost comise încălcări de natură să influenţeze rezultatele alegerilor, Curtea Constituţională a constatat că alegerile R. Moldova din 20 octombrie şi 3 noiembrie s-au desfăşurat cu respectarea Constituţiei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇