Liberalii îi scriu lui Nicuşor Dan: Susţinem un audit complet la Primăria București, dar proiectul are unele vulnerabilităţi

Liberalii îi scriu lui Nicuşor Dan: Susţinem un audit complet la Primăria București, dar proiectul are unele vulnerabilităţi

Reprezentanţii PNL Bucureşti au anunţat că susţin un audit complet la Primăria Capitalei, unul legal şi aplicabil, deoarece trebuie verificat tot după administraţia PSD.

Liberalii îi transmit însă, într-o scrisoare, primarului general Nicuşor Dan că proiectul are unele vulnerabilităţi cum ar fi faptul că nu precizează perioada auditului, nu spune obiectivele propuse, nu vorbeşte despre o estimare bugetară şi acoperire din buget şi nici despre volumul de dosare care vor fi evaluate, menţionându-se doar că vor fi verificate toate achiziţiile publice pe durata a 4 ani.

ADVERTISING

În şedinţa de vineri a CGMB, proiectul care viza realizarea unui audit la Primăria Capitalei nu a întrunit votul consilierilor generali necesar aprobării.

„PNL susţine un audit complet al Primăriei Generale, legal şi aplicabil! Trebuie verificat tot după administraţia PSD! O intenţie bună, corectă şi necesară pe care consilierii generali o susţin dar o doresc aplicabilă şi legală. Primarul general nu trebuie vulnerabilizat în acest proces. Banii publici cheltuiţi pentru audit trebuie să ducă la rezultate concrete pentru a nu fi imputaţi primarului”, se arată în scrisoare.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Liberalii mai spun că îşi exprimă totala disponibilitate pentru îmbunătăţirea textului iniţial propus, astfel încât el să respecte atât criterii de legalitate cât şi de eficienţă, iar fondurile publice alocate pentru acest proiect să ducă, cu adevărat, la rezultatele scontate.

”Contrapunerea făcută – de a vota “de principiu” o hotărâre, urmând să se elaboreze una serioasă, ulterioară nu este compatibilă cu modul de lucru al PNL. Hotărârile ”de principiu” au fost folosite timp de 4 ani de administraţia Firea-PSD. ”De principiu” s-au înfiinţat şi companiile municipale, decizie care ne va costa pe noi, bucureştenii, enorm de mult.

ADVERTISING

Chiar dacă am fost jigniţi în ultimele zile sub pretextul că urmărim să acoperim vreo neregulă a fostei administraţii PSD, apreciem acest radicalism ca fiind de natură să ne intimideze. Dorim să se voteze un proiect bun, legal, aplicabil”, mai transmit liberalii.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇