Kelemen Hunor cheamă maghiarii la recensământ şi le spune să-şi declare naționalitatea

Kelemen Hunor cheamă maghiarii la recensământ şi le spune să-şi declare naționalitatea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Kelemen Hunor, a lansat un apel luni, de la Budapesta, către maghiari să participe la recensământul aflat în desfăşurare în România.

El a precizat că, ”dacă statul român îi vede pe maghiari ca o comunitate puternică, va avea o abordare diferită faţă de ei”, transmite MTI.

Kelemen a menţionat că, la referendumul de acum zece ani, 1.260.000 de respondenţi s-au declarat maghiari.

Rezultatele recensământului din acest an vor determina deciziile de politici publice faţă de comunităţile etnice pentru următorul deceniu, inclusiv în ce priveşte folosirea limbii materne, educaţia în limba maternă şi nivelul sprijinului de stat, a afirmat el.

ADVERTISING

”Este extrem de important ca statul român să ne vadă ca o comunitate puternică, la fel cum este ca noi să ne vedem ca o comunitate puternică”, a subliniat liderul UDMR.

El le-a cerut maghiarilor să completeze chestionarul online până la data de 16 mai şi să răspundă la toate întrebările, inclusiv la cele privind identitatea etnică şi religioasă.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇