Joe Biden va continua să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului

Joe Biden va continua să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului

Preşedintele ales al SUA, Joe Biden, va continua să recunoască Ierusalimul drept capitală a Israelului şi va menţine ambasada în acest oraş, a declarat marţi secretarul de Stat desemnat Anthony Blinken.

Blinken, al cărui tată vitreg a fost supravieţuitor al Holocaustului, a compărut marţi în Comisia pentru Afaceri Externe a Senatului SUA, unde a fost audiat în vederea numirii în funcţia de secretar de Stat.

Întrebat de senatorul republican Ted Cruz dacă el crede că Ierusalimul este capitala Israelului şi dacă SUA îşi vor menţine ambasada în acest oraş, Blinken a răspuns: ''Da şi da'', transmite EFE.

ADVERTISING

În aprilie 2020, Biden, aflat în campanie pentru a obţine nominalizarea Partidului Democrat în calitate de candidat la alegerile prezidenţiale, declarase că intenţionează să menţină ambasada SUA din Israel în oraşul Ierusalim dacă ar fi câştigat scrutinul din noiembrie.

Cu acea ocazie, Biden a mai spus că va deschide un consulat în Ierusalimul de Est, cu populaţie majoritar arabă, pentru a progresa în privinţa soluţiei "celor două state" în conflictul israeliano-palestinian.

ADVERTISING

Decizia lui Trump

Preşedintele în exerciţiu al SUA, Donald Trump, a mutat în 2018 ambasada americană de la Tel Aviv - sediul majorităţii reprezentanţelor diplomatice - la Ierusalim, oraş a cărui suveranitate este subiect de dispută între Israel şi palestinieni, notează EFE.

Tot atunci, Trump a recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului, precum şi suveranitatea statului israelian asupra Platoului Golan, decizii care au suscitat critici din partea comunităţii internaţionale.

În calitate de senator, Joe Biden a susţinut în 1995 legea care prevedea mutarea ambasadei americane de la Tel Aviv la Ierusalim.

ADVERTISING

Decizia a fost amânată timp de mai bine de două decenii de administraţiile succesive ale lui Bill Clinton, George W. Bush şi Barack Obama, până în 2018, când Trump a decis să acţioneze.

Află totul despre învestirea lui Biden

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇