Ionel Cel-Mare a fost votat în unanimitate la șefia Consiliului Județean Vrancea

Ionel Cel-Mare a fost votat în unanimitate la șefia Consiliului Județean Vrancea
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consilierii judeţeni din Vrancea au decis, luni, în unanimitate, ca vicepreşedintele Ionel Cel-Mare să preia atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, după decesul neaşteptat al lui Cătălin Toma.

„Este un moment greu, nu mi-am dorit acest lucru. Ţin să vă mulţumesc pentru încrederea pe care mi-aţi acordat-o astăzi şi vă asigur de tot sprijinul meu şi de faptul că voi depune toate eforturile în aşa fel încât ceea ce ne-am propus în urmă cu trei ani şi jumătate împreună cu preşedintele Cătălin Toma, proiectele pe care le-am derulat împreună şi pe care le avem în continuare de implementat să meargă înainte, cu ajutorul dumneavoastră, al tuturor”, a declarat, luni, Ionel Cel-Mare, citat într-un comunicat de presă transmis de CJ Vrancea.

ADVERTISING

Acesta a propus ca fostul preşedinte Cătălin Toma să fie declarat cetăţean de onoare post-mortem al judeţului Vrancea, iar campusul profesional integrat, universitar şi liceal care va fi construit în Vrancea, să poarte numele acestuia.

Ionel Cel-Mare se află la cel de-al treilea mandat de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇