Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe certificatul verde. Cîţu: Nici nu mai este nevoie de noi

Guvernul şi-ar putea asuma răspunderea pe certificatul verde. Cîţu: Nici nu mai este nevoie de noi
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Potrivit unor surse politice, PSD ar dori ca premierul Nicolae Ciucă să îşi asume răspunderea în Parlament pe proiectul certificatului verde.

Purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru, a declarat, luni, după şedinţa de guvern, că au existat discuţii privind subiectul asumării răspunderii pe certificatul verde, însă nu a dorit să spună dacă se va întâmpla acest lucru.

Întrebat despre asumarea răspunderii Guvernului, în Parlament, pe proiectul certificatului verde, Cărbunaru a răspuns: ”Au existat discuţii în legătură cu acest subiect. În momentul în care vom avea elemente noi, le vom comunica. Când vom avea elemente concrete, voi reveni”. 

ADVERTISING

Social-democraţii consideră că, prin asumarea răspunderii, proiectul va trece mai repede de Parlament şi se va evita şi opoziţia celor care nu doresc aplicarea certificatului verde, la locul de muncă. 

PSD vrea ca certificatul verde să intre în vigoare până la Crăciun şi doar prin procedura asumării răspunderii se va putea realiza acest lucru. 

Cîţu e nemulţumit

Întrebat cum comentează o posibilă asumare a răspunderii Guvernului pe certificatul verde, preşedintele PNL, Florin Cîţu, a declarat, luni, la Senat, că ”nici nu mai este nevoie de ei” şi că nu mai trebuie să ia PNL nicio decizie”.

ADVERTISING

”Nici nu mai este nevoie de noi, atunci. Nici nu mai este nevoie de decizia noastră, a Partidului Naţional Liberal, dacă se va întâmpla acest lucru”, a spus Cîţu. 

Preşedintele PNL Florin Cîţu a afirmat că a primit o variantă privind certificatul verde.

”Deciziile acestea nu le iau eu singur, trebuie să le luăm cu specialiştii, specialiştii din partid vor analiza, dacă varianta va fi acceptată, o vom trece foarte uşor, nu cred să fie vreo problemă. Deja timpul ne presează”, a subliniat liderul PNL.

ADVERTISING

Întrebat cum va funcţiona sistemul de vouchere pentru angajaţii nevaccinaţi, Cîţu a replicat: ”Punctul meu de vedere îl ştiţi foarte bine şi v-am spus de fiecare dată: nu mi se pare normal să decontăm de la buget teste pentru cei care nu vor să se vaccineze. Este punctul meu de vedere, dar vreau să văd şi această variantă”.

AUR organizează marţi dimineaţă un protest la Camera Deputaţilor faţă de adoptarea unui eventual certificat verde pentru angajaţii din România.

Această măsură este în stand-by, se tot discută şi se negociază la nivel de coaliţie, pentru că PNL şi PSD nu cad de acord pe prevederile legii.

Chiar luni dimineaţă Marcel Ciolacu a spus că senatorul Adrian Streinu Cercel a făcut o informare în şedinţa conducerii PSD cu privire la acest subiect al certificatului verde.

”Cred că este nevoie ca acest proiect să fie adoptat până la finalul anului”, a spus Ciolacu. 


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇