George Simion pierde definitiv procesul în care e acuzat de legături cu Moscova: „Este un pericol la adresa României”

George Simion pierde definitiv procesul în care e acuzat de legături cu Moscova: „Este un pericol la adresa României”
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea de Apel din Chișinău a respins apelul formulat de liderul AUR, George Simion, împotriva hotărârii primei instanțe care a stabilit că afirmațiile fostului ministru al Apărării din Republica Moldova, Anatol Șalaru, privind presupusa colaborare a acestuia cu agenți ai Moscovei sunt conforme cu realitatea.

Decizia, pronunțată pe 22 octombrie 2025, confirmă hotărârea Judecătoriei Chișinău, din 9 aprilie 2025, prin care cererea de chemare în judecată formulată de Simion a fost respinsă.

Conform documentului publicat pe site-ul instanței, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Centru a decis că apelul lui Simion „se respinge”, menținând hotărârea anterioară.

Instanța a reținut că acțiunea lui Simion, prin care acesta cerea „dezmințirea informației, încasarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată”, nu are temei.

Simion „insistă” să piardă

După publicarea deciziei, Anatol Șalaru a transmis un mesaj pe Facebook. „Instanța mi-a dat din nou dreptate și a respins apelul lui George Simion (…) care constata că acuzațiile mele privind colaborarea liderului AUR cu agenții Moscovei sunt reale.”, a scris Șalaru.

Fostul ministru al Apărării de la Chișinău a adăugat că liderul AUR continuă aceste procese „doar ca să pară că se apără cu tărie”. „Nu pot să nu constat că Simion are o dublă personalitate. Pe de o parte oficializează legătura cu Moscova, pozându-se cu Costiuc, pe de altă parte deschide acțiuni în instanță.”, a mai spus Șalaru.

„Simion e un pericol la adresa securității României”

În același mesaj, Șalaru afirmă că datele strânse de-a lungul anilor de serviciile de informații din Republica Moldova și Ucraina „arată același lucru”: „Simion este un pericol la adresa siguranței și securității celor două state. Din punctul meu de vedere, el este un pericol și pentru România.”

Acesta consideră că metodele liderului AUR „par măsuri active desprinse din manualul KGB”. „Îndemnurile la violență, divizarea societății românești, criticarea valorilor europene - toate acestea sunt dovezi incontestabile.”, a punctat Anatol Șalaru.

Instanța mi-a dat din nou dreptate și a respins apelul lui George Simion făcut împotriva hotărârii judecătorești care...

Publicată de Anatol Salaru pe Vineri, 24 octombrie 2025

În aprilie, George Simion a pierdut în primă instanță procesul intentat lui Anatol Șalaru, după ce fostul ministru al Apărării din Republica Moldova a declarat public că liderul AUR ar fi colaborat cu persoane apropiate serviciilor ruse.

Șalaru anunța atunci că justiția de la Chișinău „a confirmat caracterul real al afirmațiilor” sale, în timp ce Simion susținea că va ataca decizia.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇