Primăria Capitalei alocă încă 1,1 milioane lei pentru punerea în siguranță a blocului din Rahova. 148 de locatari stau acum la hotel

Primăria Capitalei alocă încă 1,1 milioane lei pentru punerea în siguranță a blocului din Rahova. 148 de locatari stau acum la hotel
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat vineri că blocul afectat de explozia din Calea Rahovei va fi pus în siguranță, prin lucrări care vizează îndepărtarea pereților și etajelor care riscă să se prăbușească. Pentru aceste operațiuni, Primăria București a suplimentat fondurile cu încă 1,1 milioane de lei din fondul de urgență.

„Trebuie redată înapoi comunității acea zonă. Punerea în siguranță se face prin Direcția de Situații de Urgență, care a fost mandatată să contracteze documentațiile necesare și să dea ordinul de începere în teren”, a declarat Bujduveanu, după o ședință a Consiliului General.

Edilul a explicat că blocul are cinci scări, iar doar una dintre ele a fost afectată de explozie. Celelalte patru au fost verificate de Inspectoratul de Stat în Construcții și, potrivit raportului preliminar, nu prezintă riscuri structurale. Totuși, pentru siguranță, vor fi expertizate și celelalte scări.

„Punerea în siguranță înseamnă preluarea elementelor de risc, dărâmarea pereților și etajelor care stau să cadă. Apoi intră experții tehnici pentru o expertiză completă”, a precizat Bujduveanu.

148 dintre locatari sunt cazați în hoteluri

În ceea ce privește locatarii, 148 de persoane afectate de explozie sunt cazate în hoteluri, iar numărul lor ar putea ajunge la 190, întrucât unii dintre sinistrați care stăteau temporar la rude au cerut acum sprijinul Primăriei.

12 familii au fost deja relocate pe termen mediu și lung, iar restul celor 54 de familii din scara afectată urmează să primească locuințe provizorii.

„Nimeni nu va rămâne fără o locuință”, a subliniat primarul interimar.

Stelian Bujduveanu a adăugat că lucrează împreună cu Guvernul la crearea unui cadru legal care să permită primăriilor reconstruirea locuințelor distruse în situații de urgență, astfel încât familiile afectate să poată reveni ulterior în noile apartamente.

Explozia din Calea Rahovei, produsă pe 17 octombrie, a provocat moartea a trei persoane și rănirea altor 15, iar zeci de apartamente au fost distruse sau grav avariate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇