Exclusiv Legăturile cu Moscova ale lui George Simion trec prin Chișinău

Acțiunile liderului AUR de a slăbi susținerea opiniei publice pentru Ucraina sunt atât de vizibile și directe încât e greu să nu fie puse alături de obiectivele strategice ale lui Vladimir Putin.
<span style="color:#990000;font-size:100%;">Exclusiv</span> Legăturile cu Moscova ale lui George Simion trec prin Chișinău
  • Ruslan Munteanu, un fost director-adjunct la SIS, sare în apărarea lui Simion, dar apărarea scârțâie din toate încheieturile.
  • Fratele fostului agent din Republica Moldova a ajuns vicepreședinte al AUR și consilier la Camera Deputaților.
  • Ruslan Munteanu nu a explicat opiniei publice din România cum a ajuns George Simion, liderul AUR, să fie considerat indezirabil de două state din regiune.
  • Fostul director-adjunct al SIS a refuzat mai mult de un an să transfere Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană de fabricație sovietică, scoase din uz, deși câștigase licitația și plătise banii.
  • O scrisoare a Ambasadei SUA din luna mai 2017 încearcă să ajute Ucraina și să reducă influența Rusiei din instituțiile Moldovei. 

După o serie de dezvăluiri făcute de foști oficiali din Republica Moldova, dar și de ofițeri de informații din Ucraina, cum că are legături cu FSB, deputatul român George Simion, lider al formațiunii parlamentare AUR, a încercat să se dezvinovățească printr-o serie de declarații publice și apariții în emisiuni TV.

În niciuna dintre declarațiile sale, politicianul nu a reușit să explice de ce are interdicție de a intra pe teritoriul Ucrainei și pe cel al Republicii Moldova, deși se prezintă drept un susținător al mișcării unioniste.

ADVERTISING

Pentru a oferi greutate criticilor sale la adresa celor care l-au acuzat de întâlniri și legături cu agenți ai Kremlinului, George Simion l-a introdus în dezbatere pe Ruslan Munteanu, cetățean al Republicii Moldova, care, pentru o vreme, a deținut poziția de director adjunct al SIS (Serviciul de Informații și Securitate).

Valeriu, fratele lui Ruslan Munteanu, a fost ales, la congresul de la sfârșitul lunii martie, în funcția de vicepreședinte al AUR România, acesta deținând și poziția de consilier al Camerei Deputaților de la București.

Un personaj controversat îl apără pe George Simion

Ruslan Munteanu a fost angajat la SIS Moldova, „în luna aprilie 2013, în funcția de șef al Direcției Economice”, conform declarației fostului ministru al Apărării Anatol Șalaru, făcută pentru spotmedia.ro.

După numai opt luni, „Ruslan Munteanu a fost eliberat din funcție și trecut la dispoziția Direcției Personal, pentru încă o perioadă de șase luni pentru ca apoi să fie concediat”, a explicat oficialul de la Chișinău.

RuslanMunteanuSIS
SIS MOLDOVA. Un fost adjunct al serviciului de informații de la Chișinău a încercat să-l apere pe George Simion de acuzațiile că ar avea legături cu Kremlinul. N-a reușit - Foto: CIJM/ anticoruptie.md

Ruslan Munteanu a fost reangajat în SIS, pe poziția de director-adjunct „în luna octombrie 2015, fiind eliberat din funcție în septembrie 2018”, a declarat, în exclusivitate pentru spotmedia.ro, Anatol Șalaru.

Aceste date sunt importante pentru că ele arată că Ruslan Munteanu nu a participat, nu a avut acces și nu a jucat niciun rol în ce privește dosarul lui George Simion, realizat de serviciul de contra-informații al SIS din Republica Moldova.

Efectiv, în perioada în care s-au strâns date, s-a realizat raportul și Simion a fost pus sub prima interdicție, Ruslan Munteanu nu avea nicio legătură cu cei care se ocupau de problemă.

Fostul director adjunct al SIS Moldova nu a explicat cum a ajuns George Simion indezirabil pentru Ucraina și Moldova

Nu e prea clar dacă fluctuanta carieră a fostului director-adjunct SIS are conexiuni cu Moscova și cu George Simion, dar nu poate fi trecut cu vederea faptul că o rudă a acestuia a ajuns, peste noapte, lider al acestui partid, fiind promovat de AUR într-o poziție a Camerei Deputaților din România.

În intervenția din emisiunea realizată de gândul, Ruslan Munteanu a declarat că „noi (adică SIS Moldova - n.red.) n-am primit o astfel de informație (cea a întâlnirii dintre George Simion și rezidentul FSB din Ucraina, la Cernăuți - n.red.) de la SBU (e vorba de serviciul de informații din Ucraina - n.red.). Asta e o prostie și o invenție a domnului Șalaru”.

Problema e că informația adusă în spațiul public de fostul ministru al Apărării din Republica Moldova a fost confirmată de reprezentanți ai SBU, e vorba de generalul Oleksander Skipalski, fost adjunct al serviciului ucrainean.

GeneralUcrainaSimionFoto2

Declarațiile lui Anatol Șalaru n-aveau nicio valoare dacă nu ar fi fost confirmate și de ucraineni.

În plus, Ruslan Munteanu nu a explicat opiniei publice din România cum a ajuns George Simion, liderul AUR, să fie considerat indezirabil de două state din regiune, foste republici sovietice, care încearcă să se desprindă de influența Kremlinului, un pericol pentru securitatea lor și să-i impună interdicția de a intra pe teritoriul acestor țări.

Procedura prin care i s-a interzis lui Simion să intre în Moldova

„George Simion, în baza articolului privind regimul străinilor în Republica Moldova, a fost declarat persoană indezirabilă pentru 5 ani, începând cu luna mai 2015. În perioada respectivă, George Simion nu are dreptul de a intra in Republica Moldova. Decizia a fost adusă la cunoștință contra semnătură”, se arată într-un comunicat oficial al Ministerului de Interne de la Chișinău.

„Instanța de judecată, care a examinat contestația cetățeanului străin George Simion, a suspendat executarea deciziei, până la examinarea cauzei în fond. Curtea de Apel, prin decizia din 30 noiembrie 2015, a casat încheierea instanței de fond şi a respins solicitarea de suspendare a deciziei de declarare a persoanei indezirabile”, se descrie în comunicat, procedura juridică.

„Prin urmare, decizia privind declararea cetățeanului străin George Simion persoană indezirabilă este aplicabilă, iar instanța de judecată urmează să decidă asupra cazului”, se arată în documentul emis de Guvernul Moldovei.

Un contract cu Ucraina

Cea de a doua interdicție a fost aplicată în anul 2018, înainte de a expira prima, fiind valabilă pentru o nouă perioadă de cinci ani. La aceasta, liderul AUR nu a mai făcut contestație, dar în luna iunie 2021, când a încercat să intre pe teritoriul Moldovei, fiind ținut în punctul de trecere a frontierei, partidul a dat un comunicat în care protestează față de această decizie.

„Copreședintele Alianței pentru Unirea Românilor, deputatul George Simion, a așteptat timp de 24 de ore, la punctul de trecere a frontierei Albița-Leușeni, pentru a-i fi autorizat accesul pe teritoriul Republicii Moldova. Deputatului român, care a petrecut noaptea trecută în vama dintre cele două state românești, i s-au alăturat nu mai puțin de 12 parlamentari AUR, care și-au exprimat solidaritatea cu cel căruia i s-a interzis, pentru o perioadă de 5 ani, abuziv și neîntemeiat, intrarea în Republica Moldova”, se arată în comunicatul AUR.

Anatol Șalaru a deținut poziția de ministru al Apărării din Republica Moldova în perioada iulie 2015 - decembrie 2017, conform declarațiilor oficialului.

Această perioadă coincide, parțial, și cu cea în care Ruslan Munteanu a deținut poziția de director-adjunct al SIS Moldova.

AnatolSalaruAparareMoldova

„Aveam contacte cu reprezentații Ucrainei care doreau să achiziționeze de la noi câteva componente anti-aeriene S-125, de fabricație sovietică, uzate moral. Printr-o hotărâre a Parlamentului din 2001 se realizase o listă de echipamente militare pe care Guvernul trebuia să le vândă. În acest context au fost realizate o serie de licitații, printre care și cea pentru sistemele S-125. Ucrainenii au venit și au plătit. Aveau nevoie să le dezmembreze, să preia din ele piese pentru a pune în funcțiune propriile baterii de fabricație sovietică”, a declarat Anatol Șalaru, în exclusivitate pentru spotmedia.ro.

Cum sunt apărate interesele Rusiei

Licitația are loc în 2016, la doi ani după ce Rusia a invadat și anexat Peninsula Crimeea, iar în estul Ucrainei, în regiunea Donbas, se desfășurau lupte intense între forțele separatiste pro-Kremlin și armata Kievului.

„Ucraina începuse să investească în sistemele defensive, contactându-ne pentru acele componente, dar vreme de peste un an, Ruslan Munteanu a blocat transferul acestora, deși toată documentația era în regulă, existau toate aprobările, iar banii fuseseră transferați”, ne-a declarat Anatol Șalaru.

„A găsit tot felul de motive pentru a nu transfera echipamentele. Asta s-a întâmplat până în data de 5 mai 2017, atunci când ambasada SUA la Chișinău a trimis o scrisoare oficială prin care cerea livrarea echipamentelor către partea ucraineană”, explică Anatol Șalaru, pentru spotmedia.ro.

„În anul 2016, Ministerul Apărării a organizat o licitație pentru trei sisteme S-125 M1, toate trei fiind achiziționate de o companie din Marea Britanie, cu filială în Ucraina, cu numele de S-Profit. După ce S-Profit a achiziționat sistemele, o companie americană, Culmen International, a intrat într-un raport contractual cu S-Profit pentru a achiziționa o antenă UNV, aflată la unul dintre cele trei sisteme, pentru Forțele Aeriene Americane.

S-Profit a făcut cerere pentru o licență de export către Ministerul Economiei pentru ca sistemele S-125 M1 să fie transferate prin Aeroportul Internațional Mărculești. Ministerul Economiei a respins cererea de licență, justificând-o prin rațiuni ce țin de politica externă”, se arată în scrisoarea oficială a Ambasadei SUA, o copie a ei aflându-se în posesia autorului articolului.

Fostul ministru al Apărării susține că amânările aveau legătură cu faptul că Ruslan Munteanu, director-adjunct al SIS, care făcea parte din comisia interdepartamentală, care aproba orice import și export de echipamente militare, fiind condusă de ministrul Economiei, refuza să aprobe transferul acestora.

S125RacheteURSS

Se observă că raporturile lui George Simion cu Rusia sunt mult mai puternice și mai complicate decât par la prima vedere. 

Faptul că autoritățile din România nu reacționează, deși e vorba de un membru al Parlamentului și de un lider al unui partid politic, nu face decât să crească nedumerirea opiniei publice în legătură cu gradul de infiltrare a instituțiilor din România de către agenții Kremlinului.   


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇