Gabriela Firea și-a depus candidatura la PMB, flancată de conducerea PSD (Video)

Gabriela Firea și-a depus candidatura la PMB, flancată de conducerea PSD (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Gabriela Firea și-a depus duminică, la BEM, candidatura pentru un nou mandat de primar general al Capitalei. Ea a fost însoțită de membri din conducerea PSD – Marcel Ciolacu, Sorin Grindeanu și Mihai Tudose, dar și de cei doi primari PSD din București – Robert Negoiță, sectorul 3 și Daniel Băluță, sectorul 4.

Marcel Ciolacu și Gabriela Firea la BEM – 28.04.2024

✍🏻 Mi-am depus, astăzi, candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei.

Publicată de Gabriela Firea pe Duminică, 28 aprilie 2024

Gabriela Firea i-a mulțumit lui Marcel Ciolacu pentru susținere și a zis că PSD propune în Capitală o administrație dinamică și o colaborare cu primarii de sector, indiferent de culoarea politică.

„Am depus candidatura acum pentru un nou mandat la Primăria Generală a Capitalei. Le mulţumesc colegilor. Aveţi în faţa dumneavoastră oamenii care pot transforma Bucureştiul în bine, care pot să facă diferenţa, care vor pune capăt ineficienţei, lentorii şi a tot ceea ce s-a întâmplat nu bun în Bucureşti. Ritmul lor a fost de melc.

ADVERTISING

Propunem o administraţie dinamică şi o colaborare cu toţi colegii de la sectoare, indiferent de culoarea politică. (...) Oamenii ne pot ierta dacă greşim, dar nu ne pot ierta dacă arătăm că nu ne pasă. Vreau să îi mulţumesc sincer domnului premier Marcel Ciolacu, pentru toată susţinerea din această perioadă. Sunt absolut sigură că va susţine la nivel guvernamental toate proiectele bune pentru Capitală”, a declarat Gabriela Firea, citată de News.ro.

Gabriela-Firea-depunere-candidatura
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

La rândul său, preşedintele PSD Marcel Ciolacu i-a promis Gabrielei Firea că o va susţine necondiţionat în demersurile şi proiectele pe care le are pentru Bucureşti.

ADVERTISING

„Este oficial, din acest moment Gabriela Firea este candidat pentru un nou mandat la Primăria Capitalei. E candidat împreună cu domnul Daniel Băluţă, Robert Negoiţă, George Tuţă, Ciprian Ciucu.

Ce îmi doresc ca să fiu mai mult decât sigur că toţi vor câştiga, îmi doresc ca în perioada următoare de campanie electorală, împreună cu toţi colegii voştri să reuşim să transmitem proiectul şi programul administrativ pentru Bucureşti.

Bucureştiul are nevoie de Sorin Grindeanu, Alexandru Rafila, Mihai Tudose. S-au pierdut patru ani, patru ani risipiţi, patru ani câştigaţi pe minciună, pe neadevăruri, pe ură unii împotriva altora şi vedem unde s-a ajuns. Asta înseamna să confundăm de fapt politica cu administraţia. Administraţia nu trebuie niciodată să aibă culoare (politică – n.r.).

ADVERTISING

Gabi, eu îţi promit că voi fi alături de tine şi te voi susţine necondiţionat. Cred că s-au terminat poveştile de supărări între noi, de aranjamente, de cine va candida, dacă Gabi Firea va câştiga Bucureştiul. Îmi cer scuze faţă de dumneavoastră. Au fost nişte poveşti”, a afirmat Ciolacu.

De asemenea, el s-a arătat convins că Gabriela Firea poate recupera decalajul față de Nicușor Dan și să câștige Primăria Capitalei.

„Dacă doamna Firea, împreună cu Daniel, cu Robert, cu toată echipa, cu toţi candidaţii şi aţi văzut că am nominalizat şi candidaţii comuni de la sectoare, cei propuşi de Partidul Naţional Liberal, se vor focusa în aceste 30 de zile, în afară de proiectele pe sectoare şi proiectul mare integrat pe Capitală să-l prezinte bucureştenilor, cu certitudine că aveţi în faţa noastră atât viitorul primar al Capitalei, cât şi viitorii primari de sectoare, pentru că bucureştenii vor hotărî”, a spus Ciolacu.

În urmă cu numai 5 zile, PSD și PNL au anunțat că au stabilit să meargă cu propriii candidaţi la Primăria Capitalei și i-au retras susținerea candidatului comun, medicul Cătălin Cîrstoiu. Cu această ocazie, Marcel Ciolacu, președintele PSD, a anunțat că Gabriela Firea va fi candidatul din partea social democraților.

El a spus la acel moment că „Bucureştiul are nevoie de un om care ştie administraţie şi este capabil să aranjeze încă din prima zi de mandat lucrurile lăsate vraişte de Nicuşor Dan. Iar aceasta nu putea fi decât Gabriela Firea, preşedintele organizaţiei PSD Bucureşti”.

Din partea PNL a fost desemnat Sebastian Burduja, care și-a depus sâmbătă candidatura, într-un mod inedit, venind pe motocicletă în rândul simpatizanților și colegilor care îl așteptau frumos încolonați la sediul BEM.

Iată și cum s-a schimbat intenția de vot în București, după ce și-au anunțat candidatura Firea și Burduja, potrivit unui sondaj Avangarde.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇