Eurodeputat român, în Parlamentul European: Rusia se transformă pe zi ce trece într-un gulag și avem obligația să acționăm

Eurodeputat român, în Parlamentul European: Rusia se transformă pe zi ce trece într-un gulag și avem obligația să acționăm

Europarlamentarul PMP Eugen Tomac a declarat, marți, în plenul Parlamentului European, că „Rusia de astăzi se transformă pe zi ce trece într-un gulag (…) Putin, prin comportamentul său, impunând practici staliniste prin care încearcă să își elimine opoziția, ne obligă pe toți la acțiune”.

„Este absolut șocant ceea ce se întâmplă în aceste zile. În primul rând, pentru că asistăm la ceva la care nu se aștepta nimeni, pentru că, după ce medicii europeni au demonstrat că Rusia lui Putin a încercat să lichideze fizic o voce care deranjează Kremlinul, răspunsul primit este că, atunci când această voce se întoarce acasă, este din nou reținută”, a reamintit Eugen Tomac, referindu-se la Alexei Navalnîi.

ADVERTISING

”Aveți în fața dumneavoastră, domnul vicepreședinte, o mare provocare”, a continuat eurodeputatul român.

”Ea implică acțiune din partea Uniunii Europene, pentru că milioane de oameni cu același curaj pe care îl are Alexei Navalny în Rusia se uită cu speranță spre Europa. Rusia de astăzi se transformă pe zi ce trece într-un gulag și avem obligația să acționăm, pentru că ceea ce demonstrează în aceste zile Putin, prin comportamentul său, impunând practici staliniste prin care încearcă să își elimine opoziția, ne obligă pe toți la acțiune”, afirmă în plenul Parlamentului European Eugen Tomac.

ADVERTISING

Alexei Navalny a ajuns în Rusia duminică seara cu un avion care a aterizat pe aeroportul Şeremetievo, în apropierea Moscovei. Inițial, avionul trebuia să ajungă la Moscova, dar autoritățile au schimbat aeroportul deoarece Navalny era așteptat de numeroși susținători.

După ce a coborât din avion, dizidentul a spus că este bucuros că s-a întors acasă. În momentul în care a fost înconjurat de polițiști, el a solicitat să fie însoțit de avocat. Solicitarea i-a fost refuzată.

ADVERTISING

Alexei Navalny este unul dintre cei mai mari critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin. Anul trecut, în luna august, el a fost otrăvit și, ulterior, a primit tratament la o clinică din Germania.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇