Efectul Recorder: Nicușor Dan susține autoguvernarea în Justiție, Grindeanu acuză USR de politizarea dezbaterii

Efectul Recorder: Nicușor Dan susține autoguvernarea în Justiție, Grindeanu acuză USR de politizarea dezbaterii
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele Nicușor Dan și liderul PSD, Sorin Grindeanu, au avut, marți, poziții privind eventuale modificări ale legilor justiției, în contextul scandalului generat de ancheta Recorder și al dezbaterilor politice privind funcționarea sistemului judiciar.

Aflat la Helsinki, președintele Nicușor Dan a declarat că nu susține transferul controlului Justiției către zona politică și a subliniat importanța autoguvernării sistemului judiciar. „Eu nu sunt adeptul unei cedări de către sistemul judecătoresc, în ansamblu lui, către zona politică. Dimpotrivă, dacă sunt ajustări pe partea legislativă, să le facem, dar sistemul de justiţie să se autoguverneze”, a afirmat șeful statului.

Nicușor Dan a anunțat, din nou, că va avea luni o discuție cu reprezentanții magistraților. „Am anunţat pentru luni o discuţie cu magistraţii, cu reprezentanţii magistraţilor care doresc să sesizeze probleme în sistemul de justiţie”, a spus președintele.

El a explicat că una dintre componentele esențiale ale reformei ține de conducerea internă a Justiției: „Avem nişte structuri alese, subliniez cuvântul, alese, atât la nivel CSM, cât şi la nivelul instanţelor şi aici este nevoie ca, în procesul de alegere, cei mai buni dintre magistraţi (…) să ajungă să fie în structurile de conducere şi să direcţioneze Justiţia”.

Pe de altă parte, președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat în Parlament că partidul său s-a ținut departe de scandalul din Justiție și a avertizat asupra riscului de politizare a dezbaterii.

„Aşa cum aţi văzut, noi ne-am ţinut departe de acest subiect”, a spus Grindeanu, adăugând că a observat „că sunt anumiţi lideri USR cu dosare în Justiţie, dar care vor schimbarea legilor justiţiei”.

Liderul PSD a invocat și alte voci publice care cer modificări legislative, dar a susținut că schimbările ar trebui discutate de specialiști. „Eu nu spun că nu sunt necesare. Orice lege poate să fie îmbunătăţită. Dar eu cred că în acest domeniu profesioniştii trebuie să vorbească”, a afirmat Sorin Grindeanu. El a mai spus că, în opinia sa, „în acest moment, sunt anumite forţe politice care încearcă să politizeze acest demers”, subliniind că „PSD-ul nu e parte la aşa ceva”.

Între timp, un fost ministru PSD a fost reținut pentru că a intermediat mita într-un contract de milioane de euro.

Grindeanu a confirmat că ministrul Justiției va participa la grupul de lucru organizat la Guvern. „Vom vedea ce va ieşi. Haideţi să vedem ce iese. PSD-ul va merge la acel grup de lucru”, a declarat președintele PSD.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇