Fost ministru PSD, reținut pentru că a intermediat mita într-un contract de milioane de euro

Fost ministru PSD, reținut pentru că a intermediat mita într-un contract de milioane de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Fostul ministru PSD Răzvan Cuc a fost reținut de DNA pentru complicitate la dare de mită, într-un dosar care vizează trucarea unei achiziții publice de 4,6 milioane de euro la Registrul Auto Român (RAR). Alături de el a fost reținut și un om de afaceri, administrator de firmă, acuzat de dare de mită.

Potrivit procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, în luna septembrie 2025, RAR a demarat o procedură de achiziție publică ce avea ca obiect asigurarea mentenanței echipamentelor de verificare și diagnosticare tehnică a vehiculelor, contractul fiind estimat la aproximativ 23 de milioane de lei, cu TVA.

Anchetatorii susțin că, în perioada septembrie–noiembrie 2025, omul de afaceri, cu sprijinul fostului ministru al Transporturilor Răzvan Cuc, i-ar fi promis directorului general al RAR, martor în dosar, o mită reprezentând 6% din valoarea totală a acordului-cadru, pentru ca RAR să reînnoiască contractul cu firma pe care acesta o administra.

Concret, procurorii arată că mita ar fi fost oferită pentru ca directorul general al RAR să intervină în mod favorabil asupra procedurii de achiziție, respectiv să influențeze desemnarea preferențială a membrilor comisiei de evaluare a ofertelor și să asigure semnarea rapidă a contractului cu societatea controlată de omul de afaceri.

Promisiunea de mită ar fi fost făcută în cadrul mai multor întâlniri și convorbiri, iar suma ar fi urmat să fie plătită în tranșe, la intervale de aproximativ 3–5 luni, prima tranșă fiind programată pentru perioada premergătoare sărbătorilor de Crăciun.

DNA a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea celor doi pentru 24 de ore, începând cu 16 decembrie 2025. Ambilor inculpați li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile formulate împotriva lor.

Miercuri, Răzvan Cuc și omul de afaceri vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cursul dimineții de marți, procurorii DNA au efectuat două percheziții în București și Ilfov, într-o cauză penală ce vizează infracțiuni de corupție, fiind vizat inclusiv fostul ministru al Transporturilor.

Registrul Auto Român a transmis că, până în prezent, conducerea instituției nu a fost informată oficial cu privire la faptul că instituția sau angajații săi ar fi vizați în acest dosar și a precizat că va colabora cu anchetatorii, dacă i se vor solicita documente sau informații.

„Având în vedere că este o cercetare penală în curs, reprezentanții RAR nu au acces la datele nedestinate publicului și nu pot comenta informațiile până la o eventuală decizie definitivă a instanței”, a transmis instituția.

Răzvan Cuc a ocupat funcția de ministru al Transporturilor din partea PSD în anul 2017.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇