După ce PSD a acuzat că Guvernul a alocat discreționar bani pentru primării, Elena Lasconi anunță o premieră pentru Câmpulung Muscel: Mulțumesc Dan Barna și Ionuț Moșteanu!

După ce PSD a acuzat că Guvernul a alocat discreționar bani pentru primării, Elena Lasconi anunță o premieră pentru Câmpulung Muscel: Mulțumesc Dan Barna și Ionuț Moșteanu!
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La o zi după ce liderul PSD, Marcel Ciolacu, a amenințat Guvernul cu plângeri penale pe motiv că a alocat discreționar bani pentru primăriile PNL şi USR PLUS din Fondul de rezervă bugetară, Elena Lasconi, edilul din Câmpulung Muscel, spune că pentru prima oară orașul său este susținut la un nivel mare.

„Premieră pentru Câmpulung! Pentru cei care se ocupă zi de zi cu discreditarea primarului, a USR PLUS și se hrănesc cu răutate am o veste: azi luați-vă liber ?.

Am obținut 12 milioane de lei din fondul de rezervă al Guvernului aflat la dispoziția prim-ministrului, cu ajutorul colegilor mei, parlamentarii USR PLUS, pentru trei proiecte importante: bulevardul Pardon, o parte din strada Drăcești și 'Câmpulung, capitala scrisului românesc'”, a scris Lasconi pe pagina de Facebook.

ADVERTISING

Edilul a precizat că este pentru prima dată când orașul are parte de o asemenea susținere.

"Vă promit, e doar începutul.Mulțumesc, în mod special Dan Barna și Ionuț Moșteanu!", a punctat ea.

Amintim că luni liderul PSD, Marcel Ciolacu, amenință Guvernul cu plângeri penale, acuzând că a alocat discreționar bani pentru primării din Fondul de rezervă bugetară.

Afirmațiile lui Ciolacu vin după ce, într-un material publicat pe SpotMedia.ro, analistul Petrișor Peiu face referire la anexa la 7/03 pe care o descrie ”un mizilic de 380 de milioane de lei trimiși cu dedicație în anumite localități”., printre care este menţionat şi oraşul Câmpulung Muscel.

ADVERTISING

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇