După ce a fost huiduit la Timișoara pentru ”torționarii comuniști din partid”, George Simion anunță că mandatul de parlamentar pentru Francisc Tobă nu va fi validat

După ce a fost huiduit la Timișoara pentru ”torționarii comuniști din partid”, George Simion anunță că mandatul de parlamentar pentru Francisc Tobă nu va fi validat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Copreşedintele AUR, George Simion, a anunţat sâmbătă, că nu va fi validat mandatul de parlamentar pentru Francisc Tobă. El a precizat că aceasta a fost o decizie grea, care ar putea afecta partidul, dar că a considerat că este mai important să fie corecţi şi cinstiţi.

George Simion a declarat pe pagina sa de Facebook, că a fost analizat fiecare caz de parlamentar AUR şi au fost descoperite suspiciuni în cazul lui Francisc Tobă, hotărându-se să nu fie validat mandatul acestuia.

“Avem însă cazul Francisc Tobă în care avem suspiciuni. Nu vrem să avem dubii, nu vrem să avem măcar 10% posibilitatea de a face un lucru nedemn de ceea ce AUR a vorbit oamenilor. Suntem în zilele Revoluţiei pe care noi le comemorăm, avem campanii speciale în acest sens, campania Eroii nu mor niciodată, organizată în fiecare an şi de aceea am luat hotărârea de a nu valida mandatul colonelului Francisc Tobă şi de a nu intra prin intermediul AUR acest domn în Parlamentul României. E o decizie grea, e o decizie care s-ar putea să ne afecteze, dar mai important pentru noi este să fim corecţi, să fim cinstiţi şi să nu facem greşeli”, a declarat George Simion.

ADVERTISING
Retragere parlamentar Francisc Tobă

Nu vom accepta să planeze asupra AUR suspiciuni de orice fel. Vă așteptăm alături de noi în rândurile partiduluihttps://www.partidulaur.ro/adeziune

Posted by George Simion on Saturday, December 19, 2020

El a menţionat că dacă sunt şi alte cazuri similare în partid să le fie semnalate şi atunci partidul va lua o decizie.

Huiduit la Timișoara

George Simion s-a aflat, miercuri, la Timişoara pentru a se întâlni cu simpatizanţii partidului pe care îl conduce şi pentru a depune candele pe treptele Catedralei Mitropolitane, în memoria eroilor căzuţi în timpul Revoluţiei din Decembrie 1989 şi a fost huiduit de mai mulţi timişoreni, printre care şi revoluţionari. Aceştia i-au reproşat că doi ofiţeri implicaţi în reprimarea Revoluţiei – Francisc Tobă şi Nicolae Roman – au ajuns parlamentari AUR, iar fără a se dezice de ei şi fără a le cere demisia, Simion nu va putea participa la manifestări.

ADVERTISING

Născut în 1953, Francisc Tobă a absolvit Academia Militară Tehnică din Bucureşti, unde a devenit ”specialist în armament şi rachete” şi a fost preşedintele FSN Sibiu şi deputat FDSN în 1992.

Numele lui Tobă apare în dosarul legat de represiunea care a avut loc în Sibiu, în timpul evenimentelor din decembrie 1989.

Vezi și:

ADVERTISING

Citește și articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇