Negocierile pentru formarea unui guvern debutează cel mai adesea cu partidele aflate pe poziții de forță, încercând să-și maximizeze câștigul. Apoi, ele cedează treptat, atingând zona unui posibil acord. Politicienii ar da dovadă de responsabilitate dacă ar finaliza cu succes negocierile înainte de Crăciun, subliniază politologul Ștefan Cociodar.
Într-un interviu acordat pentru Spotmedia.ro cu puțin timp înainte de acordul anunțat în mod neașteptat vineri seara de liderii PNL, USR-PLUS și UDMR, politologul Ștefan Cociodar vorbește despre complexitatea acestor negocieri, complicate și mai mult de absenteismul de la urne, și analizează pe scurt principalele blocaje și tensiuni interne din partidele care vor alcătui coaliția de guvernare.
E firesc să dureze atât de mult negocierile pentru formarea unui Guvern? Ni se tot dă exemplul Belgiei, unde negocierile au durat luni la rând, se aplică el la România?
În condiții normale, da. Astfel de negocieri au o complexitate deosebită. Vă dau un exemplu pe care îl cunosc foarte bine, negocierile din 2008, pe care le-am analizat în lucrarea mea de disertație „Forming the Romanian Government – The 2008 Political Negotiations”. Atunci, negocierile dintre partide au durat 16 zile, rezultând Cabinetul Emil Boc I, alcătuit din miniștri ai PD-L și PSD. De menționat, acest guvern a fost la conducere doar un an, fiind demis prin moțiune de cenzură în toamna anului 2009, chiar înainte de alegerile prezidențiale.
Criza în care ne aflăm urgentează însă ajungerea la o înțelegere. Politicienii ar da dovadă de responsabilitate dacă ar finaliza cu succes negocierile înainte de Crăciun. Nu cred că este cazul să invocăm exemplul Belgiei, avem specificul nostru, este suficient să privim în trecut.
Care sunt principalele piedici în găsirea unui consens? Unde se produc blocajele și cine e responsabil de asta? Absenteismul de la vot joacă vreun rol?
Negocierile se poartă pe cel puțin două planuri.
Pe de o parte, țin de obiectivele celor două partide. Spre exemplu, USR-PLUS dorește să implementeze o serie de reforme pe care le consideră vitale pentru viitorul României. Este firesc să încerce să-și maximizeze șansele de a duce la îndeplinire aceste reforme. Acesta este unul dintre motivele pentru care insistă să aibă poziții cât mai bune și la conducerea Parlamentului, în mod deosebit conducerea Camerei Deputaților.
Pe de altă parte, există planul personal, despre care s-a vorbit mult mai mult zilele acestea. Politicienii își urmează interesele personale (adesea în exces, în detrimentul intereselor naționale), au planuri legate de cariera politică, vizează anumite poziții, vor să ajungă sau să rămână la vârf etc. Este și cazul celor doi lideri, Ludovic Orban și Dan Barna, al căror viitor politic depinde foarte mult de modul în care se vor încheia aceste negocieri.
Da, absenteismul la urne a complicat aceste negocieri. Situația ar fi putut fi foarte diferită chiar și dacă prezența ar fi fost cu câteva procente mai mare. De exemplu, în situația în care PNL ar fi înregistrat un scor mai bun, ar fi putut negocia de pe o poziție mai puternică.
Cum credeți dvs că ar putea fi teoretic împărțite pozițiile de putere astfel încât toată lumea să fie mulțumită și să înceapă noua guvernare?
Astfel de negocieri debutează cel mai adesea cu partidele aflate pe poziții de forță, încercând să-și maximizeze câștigul. Apoi, ele cedează treptat, atingând zona unui posibil acord (ZOPA).
PNL a înregistrat un scor electoral mai bun decât USR-PLUS și este partidul mult mai puternic în teritoriu. Mai mult decât atât, are sprijinul președintelui Klaus Iohannis, așa cum am putut observa și în campanie. Foarte important într-o negociere, are un BATNA (Best Alternative To a Negotiated Agreement = cea mai bună alternativă la un acord negociat) superior USR-PLUS. În timp ce PNL și-ar putea permite in extremis chiar și înțelegeri cu PSD sau cu AUR, USR-PLUS nu are același potențial de negociere.
Drept urmare, e de așteptat ca PNL să nu cedeze funcția de prim-ministru și să insiste și pe conducerea uneia dintre camerele Parlamentului. Cei de la USR-PLUS probabil că s-ar mulțumi până la urmă cu a conduce cealaltă cameră și alegerea unor portofolii ministeriale de mare interes pentru ei.
Pentru UDMR, conducerea uneia dintre camere alături de câteva ministere ar fi rezultatul maximal, dar s-ar putea mulțumi și fără funcția în Legislativ. De evidențiat că în situația dată, UDMR are o poziție de negociere foarte puternică. Pentru acest partid, a nu intra la guvernare ar fi mult mai puțin costisitor decât pentru celelalte două. (Însă acestea depinzând de UDMR pentru a face majoritate.)
Care sunt taberele din USR și pe ce criterii sunt alcătuite?
Este o întrebare care ar necesita un răspuns amplu. Iată varianta scurtă:
Fiind un partid care s-a format în urma protestelor desfășurate în ultimii ani, a prezentat la început un caracter destul de eterogen. Trece însă printr-un proces de lungă durată de omogenizare, direcția devenind din ce în ce mai clară. Cei care nu se vor alinia vor părăsi formațiunea, așa cum s-a și întâmplat.
Partidele sunt organizații complexe, în interiorul lor existând diferite tipuri de grupări: unele au la bază afinități ideologice, altele interese temporare comune. Pot fi grupări care au un caracter local (sau zonal) sau pot fi alcătuite în jurul unor lideri (de exemplu, noii primari ai USR-PLUS).
În USR-PLUS există oameni de foarte bună calitate, dar și impostori. Există indivizi echilibrați, dar și unii cu viziuni extreme. (I-am poreclit „zeloți”.) Dacă se vor impune oamenii de calitate, partidul va reuși să ducă la îndeplinire cel puțin o parte dintre obiectivele sale. Dacă se vor impune impostorii, va deveni un partid de duzină. Dacă se vor impune zeloții, formațiunea va aluneca pe panta extremismului.
Care sunt conflictele dintre USR si PLUS și ce le generează?
Într-o anumită măsură, geneza diferită. PLUS a apărut ca un partid de cadre, în timp ce USR a rămas puternic ancorat în originile sale din stradă. USR este mai radical și mai intransigent, PLUS are, în general, un caracter mai echilibrat și mai matur.
Cauzele conflictelor variază de la orgolii și ambiții politice până la chestiuni principiale cum ar fi atitudinea față de anumite forme de corupție sau traseism. În mod deosebit, disensiuni au apărut în urma împărțirii pozițiilor eligibile înaintea alegerilor care tocmai au trecut. Cel mai probabil, disensiuni vor apărea și pe împărțirea funcțiilor din viitorul Executiv.
Multe animozități sunt create și artificial, dintr-o lipsă de profunzime și maturitate politică. Unii dintre cei care odinioară au fost protestatari nu au făcut cu adevărat pasul către a deveni oameni politici. Au rămas suspicioși și conflictuali.
Alegerile locale și parlamentare au modificat balanța de forțe din interior. Dacian Cioloș pare a avea șansele cele mai mari de a deveni viitorul președinte al partidului, numele lui Vlad Voiculescu este și el frecvent invocat, dar pot apărea și alți candidați, de exemplu din rândul noilor primari.
Care sunt taberele din PNL și pe ce criterii sunt alcătuite?
Iarăși, un subiect complex. Partidul de astăzi este format din ramura „veche” liberală și din cea provenită în urma fuziunii cu PDL. Cele două s-au mai amestecat, însă multe dintre vechile subramuri s-au păstrat.
Față de discursul oficial, PNL este mult mai puțin omogen din punct de vedere ideologic: are în componență conservatori, naționaliști (cu tendințe extremiste), liberali clasici, neoliberali, liberali ai bunăstării, monarhiști și republicani, unii foarte religioși (ortodocși dar și diferite alte culte, este bine-cunoscută gruparea neoprotestantă), alții mai puțin.
Centre de putere există în jurul unor lideri locali (similar PSD) care își dau mâna la nivel național în funcție de interese. Aproape în aceeași măsură ca și PSD, rămâne un partid foarte propice corupției și foarte dificil de reformat.
Cum se pot armoniza toate aceste interese și obiective? Și pentru cât timp?
Situația politică rezultată în urma alegerilor obligă PNL, USR-PLUS și UDMR să ajungă la o înțelegere. O alternativă care să implice PSD și/sau AUR ar fi extrem de costisitoare ca imagine pentru PNL și practic imposibilă pentru USR-PLUS. Klaus Iohannis va face tot posibilul ca premierul să fie dat de către această alianță. Se poate afirma că aceste trei partide (într-o măsură mai mică UDMR) sunt „condamnate” să guverneze împreună în acest moment.
Greu de spus pentru cât timp. Toate părțile trebuie să fie dispuse la compromisuri. Cum foarte multă lume a sesizat, probabilitatea unor scandaluri și, la un moment dat, a unei rupturi este foarte mare. După ce ieșim din criza sanitară, lucrurile s-ar putea îndrepta în această direcție.
Ce rol joacă președintele? Poate fi Klaus Iohannis obiectiv, ținând cont de partizanatul evident arătat până acum?
Ar putea fi, da, și ar trebui să fie. Ar putea, de exemplu, să joace rolul de mediator între partide. Însă a ales să fie „un președinte jucător”, sunt sigur că știți semnificația sintagmei. Va avea un rol decisiv în aceste negocieri, în favoarea PNL.
Credeți că desemnarea lui Nicolae Ciucă în funcția de premier ar fi fost o soluție bună, pe termen mediu cel puțin? Dar a unui premier tehnocrat, neasumat politic?
Principala problemă legată de domnul Nicolae Ciucă nu este faptul că provine din armată, ci faptul că, foarte probabil, nu ar avea autoritatea necesară asupra partidelor din viitoarea coaliție de guvernare. Aceeași problemă poate exista și în cazul unui premier tehnocrat. Riscul este de a avea o persoană lipsită de autoritate la conducerea Guvernului, în timp ce partidele vor face ce le taie capul.
Firește, desfășurarea lucrurilor ar ține și de personalitatea persoanei desemnate. Un individ care prezintă calități deosebite de lider, care are abilități foarte bune de negociere și mediere poate îndeplini cu succes funcția și dacă provine din afara partidelor de guvernare.
Formarea unui guvern de uniune națională, care să includă reprezentanți din toate partidele parlamentare ar fi fost o soluție viabilă pe termen lung, ținând cont de anul extrem de greu care vine?
Pe termen lung, nu. Pe termen scurt, ar putea fi o soluție, dar nu neapărat cea mai bună. Greu de spus dacă ar prezenta, de exemplu, coerență în decizii. Foarte posibil partidele ar fugi de asumarea responsabilității pentru deciziile costisitoare din punct de vedere politic și ar da vina unele pe altele atunci când ar apărea probleme.
Un astfel de guvern ar avea ca obiectiv gestionarea crizei, pentru ca apoi să asigure o tranziție tot către o alianță de guvernare (poate în urma unor alegeri anticipate). Într-o țară cu politicieni responsabili, poate că un guvern de uniune națională ar fi fost binevenit pentru a trece peste situația dificilă în care ne aflăm. România are însă foarte puțini astfel de politicieni. Guvernarea trebuie asumată.