Drulă contestă inaugurarea podului de la Brăila: E doar parțială. Va fi închis noaptea, iar drumul de legătură nu e gata

Drulă contestă inaugurarea podului de la Brăila: E doar parțială. Va fi închis noaptea, iar drumul de legătură nu e gata
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Președintele USR Cătălin Drulă – fost ministru al Transporturilor – a transmis că, deși politicienii s-au îngrămădit la festivitatea de deschidere a podului peste Dunăre dintre Brăila și Tulcea, inaugurarea a fost doar una parțială.

Mai sunt încă multe de făcut până la finalizarea proiectului.

„Am văzut astăzi înghesuială mare de politicieni la deschiderea circulației pe Podul de la Brăila. Mai mică e aglomerația când sunt de rezolvat probleme și pus pe roate astfel de proiecte.

În 2021, am găsit proiectul fără drumurile de legătură autorizate. Fără drumurile de legătură (21 km în total), podul nu putea fi folosit. Pe malul tulcean, nu exista infrastructură.

ADVERTISING

Le-am deblocat cu multe ședințe, discuții și eforturi ale echipei mele. Autorizațiile au ieșit în martie și mai 2021 și s-a putut, în sfârșit, lucra pe toată lungimea, după 3 ani de la semnarea contractelor.

M-aș fi bucurat ca întreg proiectul să fie gata astăzi, dar din păcate e o inaugurare parțială. Podul va fi închis noaptea, iar drumul de legătură principal spre Jijila (10 km) nu e gata. Nici legătură cu Centura Brăilei nu e completă.

Felicitări celor de la IHI-WeBuild pentru o lucrare de excepție - podul în sine. Nivelul tehnologic, precizia execuției, organizarea șantierului, toate au fost la un nivel de clasă mondială!

ADVERTISING

Cât despre politicienii grabnici la tras în poză, puține lucruri de spus, dar unul e cert: nu de festivism și paradă de costume masculine de vară avem nevoie, ci de mai multă seriozitate și muncă”, a scris Drulă pe Facebook.

Am văzut astăzi înghesuială mare de politicieni la deschiderea circulației pe Podul de la Brăila. Mai mică e aglomerația...

Publicată de Cătălin Drulă pe Joi, 6 iulie 2023

Reamintim că în cursul zilei de joi, 6 iulie 2023, s-a inaugurat, cu întârziere, podul peste Dunăre care va lega Brăila de Tulcea.

În jurul orei 15.30, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), a anunțat că s-a deschis oficial circulația pe pod și a început să transmită live imagini cu traficul din zonă. Le puteți urmări mai jos:

S-a deschis oficial circulația pe Podul suspendat de la Brăila!

Publicată de Sorin Grindeanu pe Joi, 6 iulie 2023

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇