Liber către mare! Se ridică restricțiile de la Fetești și nici nu plătim taxa de pod

Liber către mare! Se ridică restricțiile de la Fetești și nici nu plătim taxa de pod
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O veste bună pentru cine vrea să plece pe litoral. Gata cu restricţiile de trafic de pe Autostrada Soarelui şi momentan nu se plăteşte nici taxa de pod de la Feteşti.

Se va redeschide traficul pe întreaga suprafață rutieră a podului peste Dunăre de la Fetești, în dimineața zilei de joi, 6 iulie.

Anunțul a fost făcut de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

„De mâine se deschide integral circulația pe podul peste brațul Borcea (Podul Fetești)

ADVERTISING

Circulația va fi reluată total și pe calea 2 (sensul Constanța - București) a acestui pod situat pe A2 (Autostrada Soarelui)”, a scris Pistol pe Facebook.

De mâine se deschide integral circulația pe podul peste brațul #Borcea (#Podul #Fetești). Circulația va fi reluată...

Publicată de Cristian Pistol pe Miercuri, 5 iulie 2023

CNAIR a transmis că „taxa de pod de la Fetești rămâne suspendată până la finalizarea procedurilor administrative necesare reintroducerii acesteia”.

De ce se circula greu pe pod

Podul de la Cernavodă are două sensuri de mers cu câte 2 benzi fiecare. Sensurile de mers sunt despărțite de o cale ferată.

ADVERTISING

În ultimele luni, jumătate din calea de rulare a podului (cea din partea stângă pentru șoferii care merg dinspre București spre Constanța – n.red.) a fost închisă pentru reparații.

Așa că pe cealaltă jumătate șoferii au circulat în regim de drum național. O bandă a fost pentru cei care mergeau dinspre București spre Constanța și cealaltă bandă pentru șoferii care fac drumul în sens invers.

Cu alte cuvinte, șoferii care, în mod normal, circulau pe 4 benzi (2 pentru dus și 2 pentru întors) au fost nevoiți să să își facă loc pe un drum care are doar jumătate din lățime.

ADVERTISING

Ca să nu se mai facă și cozi pentru plata taxei de pod, Ministerul Transporturilor a suspendat-o.

Și, ca să evite blocajele, CNAIR i-a mai direcționat pe șoferii care veneau dinspre litoral spre București pe la Vadul Oii.

Acolo podul e în stare bună. Dar șoferii erau în continuare nevoiți să achite taxă de pod, pe care o pot plăti și în numerar și cu cardul, dar nu prin SMS.

Iar din cauză că fiecare șofer trebuia să se oprească pentru a achita taxa, s-au format cozi de mașini lungi de kilometri.

Situația ar trebui să reintre în normal de mâine. Exact la timp pentru perioada de vârf de sezon estival, care va începe în mai puțin de 2 săptămâni.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇