Cum știm când fake news-ul vine de la China și de ce l-a înlocuit Gates pe Soros la facerea relelor. Bonus: cine pe cine plătește să aibă Covid-19 - Interviu

Cum știm când fake news-ul vine de la China și de ce l-a înlocuit Gates pe Soros la facerea relelor. Bonus: cine pe cine plătește să aibă Covid-19 - Interviu

Bill Gates a creat pandemia de SARS-CoV-2, care nu e atât de reală pe cât ar vrea guvernele să ne facă să credem, pentru a-și vinde un vaccin sau, în unele narațiuni, pentru a implanta fiecăruia dintre noi câte un cip de control. Și chiar dacă la București nu e Gates și Soros a dispărut pentru o vreme, cine ne plătește să declarăm că o rudă a murit de COVID-19? Câte fire duc la China și câte au ca scop nu minciuna grosolană, ci dezbaterile în gol?

Am făcut cu Alina Bârgăoanu, expert în cadrul grupului pentru combaterea știrilor false al Comisiei Europene, o trecere în revistă a fake news-urile care au apărut după declanșarea pandemiei de SARS-CoV-2. Sunt ele de proveniență rusească sau putem merge pe fir până la Beijing?

Și, în toate astea, cum a apărut Antifa în povestea americană și de ce am ajuns la disclaimer pentru ”Pe aripile vântului”, de vreme ce știm că orice rescriere a istoriei înseamnă ideologizare și manipulare a trecutului?

De la tehnologia 5G care răspândește coronavirusul până la Antifa care i-ar asmuți pe protestatarii din SUA. Care e mecanismul comun? Ce legătură e între Antifa și balena albastră din București, dacă ne mai amintim de ea?

Temele, narațiunile toxice pe care le invocați au în comun o anumită stare de vulnerabilitate emoțională a audienței vizate, precum și posibilitatea ca această nesiguranță emoțională să fie amplificată de tehnologie, de algoritmi, de “autostrăzile globale ale dezinformării și ale suspiciunii”, pentru a parafraza o expresie dintr-un articol al prestigioasei reviste Nature.

Un alt element comun este acela că astfel de narațiuni nu sunt “inofensive”, nu sunt suspendate “undeva, acolo”, ci acoperă un spectru larg de efecte; de la efecte imediate, mai dramatice, dar, e adevărat, cu o cuprindere totuși redusă (pierderi de vieți omenești ca urmare a ignorării sfaturilor medicilor sau ca urmare a nevaccinării; incendieri ale infrastructurii de telecomunicații; sinucideri – ca în cazul morbidului joc pentru adolescenți) până la efecte mai difuze, dar mai “perfide” asupra întregului eco-sistem de comunicare și asupra opiniei publice în general (suspiciune generalizată, neîncredere în sursele de autoritate, în instituții, neîncredere în guvernare).

Pandemia a exacerbat starea de nesiguranță, vorbim despre o perioadă în care nevoia de informare, de discuție, de conversație a oamenilor s-a aflat la cote maxime, o perioadă în care frica, izolarea, nesiguranța au fost cei mai buni aliați ai teoriilor conspiraționiste.

Este vorba despre stări de spirit care, după părerea mea, nu ar trebui culpabilizate, demonizate, a căror analiză și înțelegere ar trebui ținute departe de inflexiunile moralizatoare.

Demonizarea, culpabilizarea, chiar ridiculizarea creează o buclă de feedback aproape perfectă, creează reziliență, chiar radicalizare în rândurile celor susceptibili de a avea încredere în astfel de teorii și narațiuni toxice: alimentează reacția, neîncrederea, suspiciunea, căutarea de “surse alternative”, surse care devin din ce în ce mai bizare, mai exotice. 

Pentru prima dată de la debutul pandemiei de Covid-19, instituțiile europene vorbesc explicit despre fake news-uri infuzate dinspre China. Cum se reface traseul unui fake news încât să ajungi la actorii mari, geopolitici?

Subiectul campaniilor de dezinformare derulate de actori statali în timpul pandemiei Covid-19 s-a aflat pe agendă încă de la început. Grupul EastStrat Com din cadrul Serviciului de Acțiune Externă al Uniunii Europene, aflat sub coordonarea Înaltului Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Joseph Borrell, a publicat periodic rapoarte privind narațiunile care au circulat, inclusiv sursele lor (surse identificate ca fiind “apropiate Kremlinului” sau amplificând retorica Moscovei în spațiul public global).

Și implicarea Chinei în derularea unor astfel de campanii a fost menționată în rapoartele East StratComm; să ne aducem aminte de episodul când presa a speculat că un raport mai sever din partea Serviciului de Acțiune Externă ar fi fost “îndulcit” ca urmare a intervențiilor pe cale diplomatică din partea Chinei.

Iată că documentul dat publicității în data de 10 iunie, asumat în comun de Serviciul de Acțiune Externă și Comisia Europeană, face referire explicită, așa cum spuneți, la faptul că “actori externi și țări terțe, în principal Rusia și China, s-au implicat în operațiuni precise de influențare și în campanii de dezinformare care au vizat atât UE și vecinătatea sa, cât și spațiul global. Spre exemplu, grupul East Strat Com a scos la iveală peste 550 de narațiuni având drept punct de pornire surse pro-Kremlin”.

Atât comunicatul de presă, cât și comunicarea completă fac o singură referire la China, în timp ce exemplele care vizează Rusia sunt mai frecvente și mai detaliate. Comunicarea completă face trimitere la un document din 20 mai despre tacticile Chinei de “a atenua criticile referitoare la modul în care a gestionat momentul de început al pandemiei” sau de “a contracara apelurile pentru o investigație internațională neutră asupra acestui moment”.

Așa cum am arătat și cu altă ocazie, exemplele date de East Strat Com vizează atât conținutul, cât și modalitatea de distribuție și de amplificare. În cazul campaniilor care au în centru China, raportul vorbește, de exemplu, despre “rețele de boți activi atât pe Facebook, cât și pe Twitter, care au la bază conturi furate”, despre “supravegherea conversațiilor internaționale derulate pe WeChat” sau de “campanii pro-chineze în care trolii au pozat drept utilizatori din Taiwan, scopul fiind subminarea poziției Taiwan-ului în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății”.

De remarcat că, în această perioadă, atât Facebook, cât și Twitter au dezactivat conturi, au scos la suprafață rețele de boți afiliate unuia sau altuia dintre cele două state.

Ușor diferit față de abordarea Strat Com/ Comisia Europeană, platformele Twitter și Facebook se axează nu atât pe probleme de conținut, cât pe refacerea traseului tehnologic, pe identificarea a ceea ce ambele numesc “comportamentul neautentic pe platformă”/ “manipularea platformei” – conturi false, conturi multiple, identități false, rețele de boți, fabrici de like-uri sau de clickbait).

Recent, Twitter a publicat un raport în care arată că a dezasamblat o rețea de 32,242 de conturi afiliate statului chinez, conturi care “amplificau narațiunile geopolitice favorabile Partidului Comunist Chinez, simultan cu amplificarea narațiunilor înșelătoare cu privire la dinamica politică din Hong Kong”.

Să aruncăm o privire peste fake news-urile de pe acest fundal. Vinovăția lui Bill Gates , de pildă, un mal genie al acestei pandemii. Cui folosește demonizarea unui magnat IT? Pentru că nu poate fi întâmplătoare alegerea lui și nu a altuia. Cine stă pe post de vrăjitoare și cum se ajunge la un țap ispășitor și nu la altul?

După cum știți, am urmărit temele, narațiunile toxice care au circulat în această perioadă în România și în alte spații publice (potrivit posibilităților). Referitor la conspirația „Bill Gates”, aceasta s-a metamorfozat într-un tip de meta-narațiune: „mascarada” pe care ar reprezenta-o pandemia și care ar fi fost orchestrată de Bill Gates a luat „tot ce e mai bun" din toate celelalte naraţiuni toxice cu care am fost asaltaţi în această perioadă: originea fabricată a virusului (cu variaţii asupra locaţiei geografice), agenda ascunsă a „bogaţilor" („big pharma”, „oculta”, „cabala globală”), ascunderea „leacurilor minune", inutilitatea sau agenda ascunsă a măsurilor de carantină şi de distanţare fizică, caracterul „satanist” al tehnologiei 5G. Totul se întâmplă pentru ca „ei" să introducă vaccinarea obligatorie.

Mai ales în cazul acestei narațiuni toxice, este greu să ne pronunțăm asupra unei surse unice (ce simplu ar fi!), cel mult poate asupra unor accente retorice similare, asupra unor sinergii, potenţări, alianţe de interese (vezi recentul documentar având în centru ideea de plandemie lansat de o extrem de controversată anti-vaccinistă americană).

Am citit cu interes analiza publicată de Daily Beast cu privire la rolul celebrităților în răspândirea conspirațiilor și a narațiunilor toxice și despre alianțele retorice dintre cele mai neașteptate (actori de la Hollywood, și influenceri de pe Instagram, RT America, rețeaua Qanon). Poate cu o constatare puțin cam rece, dar răspândirea acestei meta-narațiuni este o manifestare tot a globalizării, a unei altfel de globalizări, pe care poate nu am anticipat-o, nu am dorit-o, dar care există braț-la-braț cu “cealaltă globalizare”.  

Eu reflectez în continuare la alianțele de mesaje/ narațiuni toxice (poate la fel de neașteptate) care au invadat și spațiul public românesc: narațiunile anti-vaccinare, anti-tehnologia 5G, frica de „implantarea de cipuri pentru controlul populației”, „vaccinarea ca instrument de distrugere a familiei”, „vaccinul care distruge gena responsabilă pentru credința în Dumnezeu”.

Introducerea lui Gates în narațiune marchează și un moment de rupere. Nu mai e George Soros. Nici măcar la Budapesta. De ce Soros nu putea funcționa și în acest narativ?

Meta-narațiunea Bill Gates mi-a stârnit și mie interesul pentru că reprezintă un caz de manual cu privire la ce înseamnă fake news: un amestec de adevăr și de fals, o distorsionare – uneori în tușe mai grosolane, alteori mai fine – a unor lucruri care chiar s-au întâmplat; cu inversări de cronologii, cu răsturnarea relației de tip cauză-efect, cu interpretări “sălbatice”, cu “efecte de real”.

Concret, meta-narațiunea “mascaradă orchestrată de Bill Gates pentru a introduce vaccinarea/ a introduce cip-uri, a controla omenirea” face următoarele inversări/ suprapuneri/ distorsionări ale unor fapte reale sau a unor fenomene la fel de reale:

  • în mod real, Bill Gates este una dintre figurile publice globale care susține vaccinarea; acest fapt este distorsionat în meta-narațiunea despre care vorbim astfel: “Bill Gates a creat pandemia (impresia de pandemie) pentru a introduce vaccinarea, pentru a-și vinde vaccinurile”;
  • în mod real, Bill Gates a avertizat cu privire la faptul că, în fața unei pandemii, omenirea este nepregătită; ceea ce, în gândirea conspiraționistă, este reinterpretat “Bill Gates știa despre pandemie, ceea ce se întâmplă acum se desfășoară conform planurilor sale publice”;
  • în mod real, Bill Gates a recomandat cartea “How to lie with statistics”, o carte de popularizare a statisticii, a felului în care datele statistice pot amplifica, distorsiona, oculta o realitate; în gândirea conspiraționistă, această recomandare este reinterpretată ca o dovadă în favoarea faptului că Bill Gates ne minte cu statisticile despre Covid-19 (decese, infectări etc);
  • în mod real, în dezbaterea de profil din spațiul public occidental, există o preocupare reală și serioasă privind apariția unei noi forme de organizare economică și socială, cunoscută cu denumirea de “surveillance capitalism”. Vezi, în acest sens, laborioasa lucrare care poartă exact acest tilu, Surveillance Capitalism, a autoarei Shoshana Zuboff, cărțile lui Yuval Harari sau ale lui Jamie Suskind. De la această preocupare privind acapararea spațiilor publice, a economiei, a întregii societăți de către tehnologie și până la a spune că “Bill Gates ne implantează cipuri în cap pentru a ne controla gândurile și acțiunile” e o cale lungă, dar pe care gândirea conspiraționistă este dispusă să o parcurgă foarte repede.

Tot la categoria “caz de manual”, aș adăuga ideea că, pentru a avea “succes” un efort de discreditare (a științei, a expertizei, a unui demers concret – cum ar fi vaccinarea, a unor măsuri concrete – cum ar fi acelea de impunere a carantinei, a izolării, a întreruperii activității sociale) are nevoie de personalizare, de demonizare, de o față umană.

În cazul nostru, pe baza lucrurilor reale care pot fi spuse, distorsionat și sub forme de frânturi, despre Bill Gates, magnatul american a devenit acest simbol, supus fiind demonizării.

Observ că și personajul “George Soros” – întruchipare a “ocultei”, “cabalei”, “bogatului” - reapare (avusese apariții intermitente și la începutul pandemiei); estimez că narațiunile care îl vor avea pe post de personaj central se vor înmulți pe măsură ce competiția electorală din SUA va crește în dramatism, iar confruntarea dintre cele două globalizări va deveni mai dramatică, inclusiv pe teritoriul american.

Avem și la București marea conspirație a medicilor care plătesc familiile să declare că o rudă decedată a avut Covid-19. Și cu cât sunt tușele mai grosolane, cu atât se propagă mai abitir. Care e miza aici?

Și această narațiune a medicilor care plătesc familiile pentru a-și declara ruda decedată de Covid-19 nu pare de producție internă, ci mai degrabă o formă locală de manifestare a unei narațiuni toxice întâlnite și în filmul Pandemic. În varianta “americană”, ar fi vorba despre o fraudă în domeniul asigurărilor, alternativ, despre o exploatare a unei slăbiciuni a sistemului de medicare (ocazie cu care se atacă și reformele din domeniul protecției medicale introduse de către președintele Obama).

La noi, narațiunea “beneficiază” de tușe locale, vorbindu-se, de cele mai multe ori, în termeni de “șpagă”.

Vedeți, avem de-a face, ca în cazul tuturor narațiunilor toxice ale acestei perioade, cu un mimetism (de conținut și retoric), dar conspirația locală este altoită pe spaimele, preocupările sau dominantele de mesaj locale: neîncrederea în medici, neîncrederea în sistemul medical, percepția că este un sistem corupt/ coruptibil (percepție alimentată, evident, uneori copios, de realitate).

Miza, în acest caz, ca în cazul oricărei narațiuni toxice este de a stârni și alimenta controversa, de a cultiva neîncrederea și suspiciunea, de a paraliza decizia și acțiunea în beneficiul public.

Ați invocat tușele groase, posibil chiar grosolane ale unora dintre aceste fake news-uri. Aceste tușe groase sunt un indiciu că scopul lor nu este neapărat acela de a fi crezute, cât mai degrabă de a stârni controversa, de a alimenta polemica.

Nici nu prea mai contează dacă pozițiile noastre sunt pro sau contra, dacă sunt de indignare, de distanțare, de critică, important este să fie reacție, indignare, să ne simțim ultragiați (indiferent cum).

Narațiunile toxice generează rating în mainstream media și engagement pe rețelele sociale. Mai ales cu referire la rețelele sociale, emoțiile negative reprezintă principalul mecanism de viralizare.

Platformele sociale se hrănesc din atenția noastră, mecanismul de viralizare se pune în mișcare ca urmare a câștigării și întreținerii atenției; algoritmii nu analizează “conținutul”, “substanța” reacției noastre, ci doar o înmagazinează, o transmit mai departe, o amplifică, reacție să fie.  

De la Bill Gates, în SUA, s-a ajuns la Antifa. Uciderea monstruoasă a lui George Floyd a pus în circulație în SUA mai multe scenarii, narative. Avem trauma rasismului, avem vocația anarhică și aici apare Antifa, avem rigiditatea corectitudinii politice, care a dus la retragerea temporară de la difuzare a fimului Pe aripile vântului, cât să i se adauge un disclaimer. Artă cu disclaimer, e o ironie aici. Cine trage sforile și scrie teoriile conspirației și cum apar atât de repede, în momente de slăbiciune socială?

Dacă tot ați pomenit această ironie, “artă cu disclaimer”, permiteți-mi o scurtă povestire personală (doar trăim în epoca story-telling-ului): am văzut filmul “Pe aripile vântului” când eram în clasa a VII-a, în 1988, deci în perioada de cruntă austeritate a comunismului, austeritate materială, dar și culturală. Pentru mine, colegii mei, probabil pentru mulți din generația mea, unul dintre motivele pentru care am început să tânjim după “America” a fost tocmai acest film.

Și acum îmi aduc aminte almanahul “Cinema” din acel an, făcut ferfeniță ca urmare a parcurgerii lui de câteva zeci de ori; am și acum în fața ochilor fotografia color (ceva oarecum exotic pe vremurile acelea în alb și negru) care imortaliza sărutul dintre Clark Gable și Vivien Leigh. Acea fotografie poate ne-a aprins imaginația de adolescenți, ne-a indus o anumită idee privind iubirea romantică, idee pe care am dus-o cu noi până la maturitate.

Oare ne imaginam noi, adolescenți prinși în mijlocul celor mai grele lipsuri de la sfârșitul comunismului în România, că, peste 32-33 de ani, la maturitate, vom participa la o astfel de dezbatere care încinge spiritele?  

Revenind la întrebarea dumneavoastră, avem de-a face cu un subiect în desfășurare, pe teme complexe, sensibile și de cotitură, motiv pentru care vă voi cere îngăduința să fiu destul de precaută.

De ceva timp, spațiul public american este “în flăcări”, pare a fi dominat de rețeta “a pune gaz pe foc”, mai precis, a “pune gaz pe focul care trebuie”. Dată fiind forța extraordinară de penetrare a spațiului public global de către fenomene care au loc pe tărâm american, această stare poate fi găsită în diverse alte țări, precum Marea Britanie, Franța, aș spune inclusiv România.

Se investește – în mod corect și legitim – foarte multă energie pentru a studia “gazul” (de exemplu, interferența unor actori statali în viața politică americană). Dar pare că se investește mai puțin pentru a desluși “focul”, terenul fertil pe care cad diverse idei, acțiuni, întâmplări, galvanizând o tabără sau alta dintre cele aflate în confruntare.

Cred că, oarecum “la zi”, “focul” este reprezentat de inegalitatea socio-economică instalată în unele societăți occidentale, laolaltă cu percepția acestei inegalități și cu sentimentul că ea nu mai poate fi depășită prin mijloace normale și că “elita” este ori neputincioasă, ori nepăsătoare în fața acestei probleme (percepția de cetățeni “lăsați în urmă”, regiuni “care nu contează”, “no country for old men sau opusul, “no country for young men”).

Cred că o rădăcină – nu singura – a actualelor convulsii din Statele Unite, cu reverberații în multe alte spații – o reprezintă nerezolvarea autentică a crizei din 2008-2009, prelungirea acesteia, încercarea de a da răspuns unor probleme structurale, economice/ financiare, probleme de organizare a relațiilor sociale și a relațiilor de putere, într-o cheie exclusiv identitară.

Cheie care a creat polarizare, reacție și contra-reacție, pasiuni dezlănțuite, un tip de perpetuum mobile al nemulțumirii, indignării, al diferențelor ireconciliabile, ajungându-se în situația în care spațiul public american pare sfâșiat între două tabere; tabere aflate la o distanță atât de mare unele de altele încât par a nu se mai recunoaște.

Pe un asemenea teren, cred că nici nu este nevoie să fii un mare maestru al dezinformării, al creării haosului informațional și emoțional pentru a reuși. “Reușita” se măsoară în distanța care se tot cască între aceste două tabere care parcă nu își mai pot armoniza diferențele, nu își mai pot atenua asperitățile.

Citește și Dezvăluire “șocantă”: Nu o să-ți vină să crezi. Dă click. S-a descoperit esența comunicării din mediul on-line – diseminarea de știri false


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇