Cum arată „noua Franţă” propusă de principala contracanditată a lui Macron: Dacă va trebui să construim ziduri, voi susţine acest lucru! (Video)

Cum arată „noua Franţă” propusă de principala contracanditată a lui Macron: Dacă va trebui să construim ziduri, voi susţine acest lucru!  (Video)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Candidata republicanilor (LR), Valérie Pécresse, a portretizat „noua Franţă”, duminică, în faţa a aproape şapte mii de persoane adunate în parcul La Villette din Paris.

Valérie Pécresse a promis că va lua măsuri drastice împotriva imigraţiei, în timp ce a organizat primul său mare miting.

La miting, Pécresse şi-a citat eroinele, Margaret Thatcher din Marea Britanie şi Angela Merkel din Germania, ca fiind „femei care şi-au apărat întotdeauna poporul”, afirmând că vrea să creeze o „Nouă Franţă” a legii şi a ordinii.

ADVERTISING

„Vreau să aduc o nouă speranţă, cea a unei noi Franţe pe care trebuie să o reconstruim împreună”, a spus Valérie Pécresse în deshiderea discursului său.

Considerând că Franţa „se află la o răscruce de drumuri”, candidata republicanilor şi-a prezentat propunerile în materie de imigraţie şi şi-a asumat o politică fermă de „zero vize” şi de frontiere intens „controlate”.

Dacă va trebui să construim ziduri, aşa cum fac unele state, voi susţine acest lucru. Vreau să luptăm împreună împotriva imigraţiei care duce la zone de non-Franţa. În faţa unei naţiuni care se fisurează în tăcere, cer asimilare, pentru că vreau să avem francezi cu inima, nu pe hârtie”, a declarat Pécresse.

ADVERTISING

„Nu există suveranitate fără frontiere”, a precizat Pécresse pe scena din Paris, în timp ce peste 6.000 de persoane fluturau steaguri franceze în sprijinul primei femei candidat la preşedinţie pentru Les Républicains, partidul tradiţional de dreapta al lui Jacques Chirac şi Nicolas Sarkozy.

Principalul rival al actualului preşedinte Emmanuel Macron a continuat prin a evoca viziunea sa asupra Franţei.

„Eu apăr identitatea franceză, cea adevărată. Franţa nu este o nostalgie, ci o energie”, a spus ea. „Ceea ce a fost fisurat poate fi reconstruit, ceea ce este depăşit trebuie reinventat. Eu voi aduce această nouă Franţă”.

Présidentielle 2022 : le meeting de Valérie Pécresse au Zénith de Paris

Valérie Pécresse a vorbit şi despre o descentralizare a Franţei, ce ar duce la o scădere a influenţei pe care Parisul o exercită asupra ţării.

ADVERTISING

Ea s-a angajat să „pună capăt acestei preşedinţii verticale care dispreţuieşte teritoriile”.

„Noua mea Franţă nu este Parisul. Vom descentraliza ţara în mod radical”, a spus Pécresse atacându-l pe Macron pentru stilul de conducere de sus în jos şi pentru cheltuielile publice ridicate, despre care a spus că au înclinat Franţa într-o datorie periculoasă.

Pécresse şi-a repetat promisiunea că „salariile francezilor vor creşte cu 10% în timpul preşedinţiei mele”.

Fără a-i numi pe Zemmour sau Le Pen, Pécresse a spus mulţimii: „Extremiştii vă mint. Refuzaţi veninul nostalgiei lor. Nu lăsaţi furia şi frica să învingă”.

Présidentielle française : Valérie Pécresse, l'espoir de la droite française

Pécresse se află sub presiunea partidului său pentru a devansa în sondaje rivalii săi de extremă dreapta, chiar în momentul în care preşedintele Macron este aşteptat să îşi anunțe candidatura.

În timp ce Macron se află la 24% în primul tur, potrivit ultimului sondaj Cevipof, Pécresse se află la 15,5%, Le Pen la 15% şi Zemmour la 14,5%.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇