Corina Crețu va conduce super-agenția Guvernului pentru companiile de stat

Corina Crețu va conduce super-agenția Guvernului pentru companiile de stat

Corina Crețu a fost numită în fruntea super-agenției care monitorizează întreprinderile publice. Numirea a fost făcută luni, prin ordin semnat de premierul Marcel Ciolacu.

Corina Crețu a fost numită în poziția de președinte interimar al Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice, care funcționează în subordinea Guvernului.

AMEPIP este agenția care va controla modul în care funcționează companiile cu capital de stat, adică firme cu cifre de afaceri de sute de milioane de euro.

ADVERTISING

„Mulțumesc primului-ministru pentru încredere și sunt convinsă ca vom reuși, împreună cu Guvernul, să facem pași înainte în procesul de modernizare a României”, a scris Corina Crețu, pe Facebook.

Corina Crețu a fost europarlamentar și comisar european.

Comisia Europeană a blocat 1,1 miliarde de euro din cererea de plată numărul 3 din PNRR. Un jalon cheie neîndeplinit este operaționalizarea Agenţiei pentru Monitorizarea şi Evaluarea Performanţelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), unde foștii șefi au demisionat.

ADVERTISING

Demisiile vin după ce presa a relatat că niciunul dintre cei trei șefi ai Agenției nu ar îndeplini cerințele de experiență necesare pentru a ocupa aceste posturi. Totodată, vicepreședintele agenției este suspectat de incompatibilitate și conflict de interese.

Comisia Europeană nu se lasă păcălită: Scrisoarea care explică numirile-problemă de la companiile de stat

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇