Vicepremierul Dan Barna a anunțat că în ședința coaliției de guvernare de luni se va încerca găsirea unei soluții pentru desființarea Secției Speciale (SS sau SIIJ).
Contextul, pe scurt: UDMR a amendat proiectul de desființare al SIIJ astfel încât SS să fie mutată la Parchetul General, lucru cu care USR PLUS nu este deloc de acord și îl consideră ”de neacceptat”.
„A fost o discuție lungă pe actualul blocaj privind desființarea SS. Concluzia este foarte clară – amendamentul UDMR este unul care nu desființează SIIJ, ci mută secția la Parchetul General.
Nu ne putem permite să transmitem acest mesaj de reformă ca și glumă, doar schimbăm eticheta și adresa. Este de neacceptat (...) Cât timp nu găsim o soluție, o sesiune extraordinară (pentru desființarea SS – n.red.) e prematură și nefuncțională”, a declarat vicepremierul, după şedinta Biroului Național al USR PLUS.
În schimb, problema va fi tranșată în ședința săptămânală a coaliției de guvernare. Aceasta are loc în fiecare luni.
„Este clar să suntem în fața unei negocieri complicate. Obiectivul ședinței de azi va fi tot ăsta - să găsim o soluție de deblocare a SIIJ. Vom vedea dacă ajungem la un consens”, a completat Dan Barna.
Se rupe coaliția?
Ar putea să se rupă coaliția de guvernare dacă nu va fi desființată Secția Specială? - l-au mai întrebat jurnaliștii pe Barna.
„Orice este posibil în politică. Până în momentul de față, această coaliție a arătat că are și înțelepciunea, și capacitatea de a găsi soluții la problemele care au apărut. Rămân optimist că vom găsi o soluție pentru ca desființarea SIIJ să devină o realitate”, a mai spus el.
Totuși, care este linia roșie care, odată depășită, poate duce la destrămarea coaliției și ieșirea USR PLUS de la guvernare?
„(...) linia roșie este asumarea unor decizii împotriva programului de guvernare. În momentul în care vom ajunge în situația să decidem lucrurile contra a ceea ce am scris și a susținut Parlamentul în programul de guvernare”, a mai precizat el.
Ce a spus Cîțu
La rândul său, premierul Florin Cîțu a comentat și el acest subiect azi. Prim-ministrul a explicat că Ministerul Justiţiei trebuie să susţină Parlamentul şi coaliţia să găsească o soluţie ca să ”trecem peste acest moment”.
Declarațiile de azi vin după ce, duminică, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, a spus că se poate rupe coaliţia de guvernare din cauza nerespectării obligaţiilor asumate în domeniul Justiţiei.
”Doar din cauza Secţiei speciale, acum, nu aş putea spune foarte clar, dar se poate rupe categoric pe nerespectarea obligaţiilor pe care ni le-am asumat pe Justiţie”, a precizat Stelian Ion, la Prima TV.