Cîțu promite liberalilor din București că rupe alianța cu USR-PLUS dacă ajunge președintele PNL. Vlad Voiculescu îl ironizează

Cîțu promite liberalilor din București că rupe alianța cu USR-PLUS dacă ajunge președintele PNL. Vlad Voiculescu îl ironizează
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

„Cu mine președinte al partidului vom susține doar membri PNL la primăriile de sector”, este mesajul transmis de Florin Cîțu liberalilor din București.

„Mesaj ferm pentru colegii mei, membrii PNL din București – cu mine președinte al partidului vom susține doar membri PNL la primăriile de sector. Votați înțelept când alegeți președinții de sectoare. Vă aștept alături de echipa câștigătoare”, este mesajul lui Florin Cîțu, citit de Rareș Bogdan la conferința de alegeri de la PNL Sector 1.

Rareș Bogdan a ținut să-i dea replică lui Ludovic Orban, care a spus că președintele PNL este și va fi membru PNL Sector 1.

ADVERTISING

„Ludovic a spus că președintele partidului va fi, este membru în Sectorul 1. Și eu sunt membru în Sectorul 1, dar nu candidez la președinția partidului. Îl susțin pe Florin Cîțu la președinția partidului, care nu știu exact unde este membru”, spune Bogdan.

La ultimele alegeri locale PNL a avut candidați proprii doar în sectoarele 3, 5 și 6, iar în celelalte sectoare a susținut candidați USR și PLUS.

Ironii de la Vlad Voiculescu

Vlad Voiculescu, noul președinte al USR-PLUS București, i-a reamintit lui Florin Cîţu că la alegerile din 2016 PNL a avut candidaţi proprii şi a refuzat orice colaborare cu USR.

ADVERTISING

Liderul USR PLUS Bucureşti a adăugat că nu îl interesează lupta internă pentru şefia PNL, însă discursul premierului nu ţine cont de interesul public şi de istoria recentă.

„Florin Cîţu făcând promisiuni wow! Pentru PNL Bucureşti! Involuntar, ce face domnul Cîţu este să le amintească liberalilor din Bucureşti şi bucureştenilor despre succesul PNL Bucureşti în alegerile din 2016.

Şi atunci au avut doar candidaţi proprii, refuzând orice colaborare cu USR. Au pierdut absolut tot. Puţin mă interesează lupta din PNL. Când discursul intern nu ţine cont nici de interesul public, nici de istoria recentă, aş zice că românii trebuie să ştie iar PNL trebuie să îşi amintească”, a scris Vlad Voiculescu joi pe Facebook. 

ADVERTISING

Orban: Nu rostesc vorbe-n vânt - știu, vreau și pot să conduc partidul spre noi victorii

Și Ludovic Orban a avut un mesaj pentru colegii săi de filială de la PNL Sectorul 1.

„Filiala Sectorului 1 are președintele PNL și va avea și după 25 septembrie președintele Partidului Național Liberal. La final de mandat stau cu fruntea sus”, spune Ludovic Orban, membru PNL Sector 1.

El spune că în patru ani de zile a realizat lucruri „la care nimeni nu s-ar fi așteptat”.

„PNL este principalul partid de guvernământ, deține astăzi trei din cele patru funcții importante în stat. PNL e un partid puternic și are capacitatea de a se pregăti pentru 2024 să câștige toate bătăliile electorale.

Eu nu rostesc vorbe în vânt. Când vă spun că avem tot ce ne trebuie să putem să ne atingem obiectivele, vă spun pentru că știu, vreau și pot să conduc partidul spre noi victorii, așa cum l-am condus în cei patru ani”, conchide Orban.

Congresul PNL va avea loc pe data de 25 septembrie. La președinția partidului au intrat în cursă Ludovic Orban și Florin Cîțu.

Citește mai multe despre alegerile din PNL:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇