Ciolacu, despre când se va relua rotativa și șansele de a fi următorul premier

Ciolacu, despre când se va relua rotativa și șansele de a fi următorul premier
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a explicat că negocierile privind rotativa guvernamentală vor fi cu siguranţă reluate, în cazul în care sindicaliştii din educaţiei acceptă oferta Guvernului privind majorările salariale.

Liderul social-democraţilor a mai precizat că speră ca rotaţia premierilor să aibă loc cât mai repede.

„Categoric da”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat miercuri la Parlament dacă vor fi reluate negocierile pentru rocada guvernamentală, în cazul în care sindicatele din Educaţie acceptă oferta Guvernului privind majorările salariale.

ADVERTISING

Chestionat dacă rămâne în vigoare protocolul sau vor fi iar negocieri privind împărţirea ministerelor, liderul PSD a răspuns: „În acest moment, avem un protocol. Nu avem altă decizie care să îl infirme. Presupun că fiecare dintre noi avem dreptul să şi vorbim, să şi negociem. În acest moment nu sunt discuţii despre modificarea protocolului”.

„În primul rând, să avem închisă greva profesorilor”, a mai precizat preşedintele social-democraţilor.

Despre când ar putea avea loc rotaţia premierului, Ciolacu a replicat: „Cât mai repede”.

ADVERTISING

Întrebat dacă e pregătit să preia funcţia de premier, în cazul în care se încheie greva din educaţie, Ciolacu a răspuns: „După cum vedeţi sunt la fel de activ ca şi până acum. Sunt foarte pregătit şi nu am nicio problemă”.

Liderii coaliţiei de guvernare au decis amânarea discuţiilor privind rotaţia premierilor, care trebuia să aibă loc în luna mai, în contextul grevei profesorilor care sunt nemulţumiţi de salariile din învăţământ.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇