Cine sunt noii secretari de stat propuși de Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătăţii

Cine sunt noii secretari de stat propuși de Vlad Voiculescu la Ministerul Sănătăţii

Monica Althamer și Ioana Mihailă au fost propuse pentru funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Althamer este activistă pentru drepturile pacienților, în timp ce Mihailă este medic endocrinolog.

Amintim că la Ministerul Sănătății medicul Andreea Moldovan a fost deja numită în funcția de secretar de stat.

Monica Althamer

Potrivit unei informări a Ministerului Sănătății, Monica Althamer este ”activist public pentru drepturile pacienților, navigator medical pentru pacienți diagnosticați cu afecțiuni grave (afecțiuni oncologice, arsuri severe), a reprezentat pacienții și din postul de secretar de stat în Ministerul Sănătății în perioada iulie 2016-ianuarie 2017. A contribuit la inițierea normativelor privind drepturile pacienților, precum și la normativele referitoare la gestionarea situației pacienților cu arsuri severe.

ADVERTISING

Absolventă a Facultătii de Litere, Filosofie și Istorie Timișoara, cu experiență în sistemul bancar, telecomunicații, comunicare, administrație publică și în sectorul nonguvernamental, în organizații care susțin pacienții diagnosticați cu afecțiuni grave”.

Ioana Mihăilă

Mihăilă este fost președinte PLUS Bihor.

”Medic endocrinolog, 40 de ani, căsătorită şi cu doi copii, a înființat împreună cu soţul, tot medic, o clinică medicală privată, Medena. Ioana Mihăilă este ceea ce oricine ar numi un om realizat pe plan personal şi profesional.

ADVERTISING

Odată cu fondarea PLUS, a vrut să se implice în politică şi, după doi ani, a devenit nu doar preşedintele organizaţiei judeţene Bihor, ci şi candidat la Primăria Oradea al Alianţei USR-PLUS. Ioana a fost parte din celula de criză PLUS Covid și a contribuit la programul de guvernare USR PLUS la capitolul dedicat managementului crizei COVID-19”, conform MS.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇