Premierul britanic Boris Johnson şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se vor întâlni miercuri seara, la Bruxelles, pentru a încerca să deblocheze negocierile referitoare la acordul comercial post-Brexit, a anunţat Guvernul de la Londra.
”Premierul va merge mâine (miercuri – n.red.) pentru a lua cina cu Ursula von der Leyen, în vederea continuării discuţiilor referitoare la relaţia viitoare dintre Marea Britanie şi UE”, a declarat un purtător de cuvânt al biroului premierului britanic din Downing Street, transmite Reuters.
Marţi, guvernul britanic a anunţat că a ajuns la un acord cu Uniunea Europeană care-i permite să retragă dispoziţiile controversate din proiectul de lege prin care revine asupra Tratatului Retragerii Regatului Unit din UE, care-i nemulţumeau pe europeni în toiul negocierilor comerciale.
Negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a avertizat marţi că Uniunea Europeană ”nu-şi va sacrifica niciodată viitorul” pentru a încheia un acord post-Brexit, cu preţul unor concesii care să-i fragilizeze piaţa unică.
Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:
- Cristian Ghinea, USR: Problema e că nu negociem cu PNL. Nu intrăm la guvernare, dacă avizele sunt la PNL – Interviu video
- AUR, un partid care a crescut în două luni de la 0,47% la 9%. Indicii că ascensiunea e legată de serviciile de informații
- Alegeri parlamentare 2020: Care e profilul votanților partidelor câștigătoare și cum a reușit AUR marea surpriză electorală – Interviu cu sociologul Dan Jurcan
- Sociolog: Numirea gen. Ciucă în funcția de premier e o eroare. Aș vrea să îl văd negociind cu greii din PSD sau cu rebelii din USR
- De pe băncile școlii din Sibiu, direct în cele mai mari competiții muzicale din Europa. Povestea unui copil-minune, a cărui viață s-a schimbat datorită unei burse