Un sondaj rapid realizat după ultima dezbatere televizată înainte de alegerile generale de duminică arată că social-democratul Olaf Scholz i-a convins pe cei mai mulți telespectatori.
Germanii sunt chemați la urne duminică, dar 40 la sută dintre cetățenii cu drept de vot au declarat că sunt încă nehotărâți, potrivit sondajelor.
Trei candidați luptă pentru a deveni succesorii cancelarului Angela Merkel: Annalena Baerbock din partea partidului ecologist (Verzii), conservatorul Armin Laschet (CDU și CSU) și social-democratul Olaf Scholz (SPD). Duminică seara, candidații au luat parte pentru a treia oară la o dezbatere televizată de 90 de minute.
De data aceasta nu i s-au mai înroșit urechile lui Olaf Scholz. Acest lucru i se întâmplă politicianului, care e de obicei foarte calm, când se înfurie - spre exemplu la dezbaterea televizată care a avut loc cu o săptămână în urmă, când conservatorul Armin Laschet l-a atacat dur în legătură cu niște erori comise de FIU (Financial Intelligence Unit), o unitate de combatere a spălării de bani din cadrul serviciului vamal german, aflat în subordinea Ministerului de Finanțe.
Laschet i-a reproșat contracandidatului său că acesta ar fi responsabil pentru astfel de nereguli, în calitate de ministru de Finanțe, dar că s-ar feri de responsabilitate. A urmat o confruntare directă de mai multe minute, în care politicianul social-democrat Olaf Scholz s-a apărat cu vehemență, părând tot mai enervat.
O dezbatere mai degrabă calmă
A treia dezbatere a fost mai puțin aprinsă, probabil și pentru că investigațiile procurorilor care vizează Financial Intelligence Unit (FIU), care vor fi discutate și în Bundestag, nu au fost abordate pe larg.
Cele două moderatoare care lucrează la posturile de televiziune private ProSieben, Sat.1 și Kabel Eins s-au concentrat asupra echității sociale, a protecției climei, a digitalizării și a politicii privind criza Covid. Politica externă și cea de securitate au lipsit din dezbatere, la fel ca politica europeană.
Mai ales în ceea ce privește subiectele sociale, social-democratul Olaf Scholz și ecologista Annalena Baerbock au multe în comun. De altfel, cei doi politicieni nu se sfiesc să arate că îşi imaginează o coaliție comună de guvernare. Nici unul dintre ei nu a declarat însă dacă cel de-al treilea partener într-o astfel de coaliție ar urma să fie liberalii de la FDP sau Partidul Stângii (Die Linke).
Clivajul dintre săraci și bogați
SPD și ecologiștii vor să ridice salariul minim la 12 euro pe oră și să amelioreze situația financiară a familiilor și a copiilor.
Potrivit declarației lui Scholz, astfel de măsuri ar ajuta 10 milioane de angajați din Germania. Cinci la sută dintre angajați nu se mai descurcă decât cu două joburi.
Într-un scurt videoclip a fost prezentat exemplul unei mame singure care lucrează 50 de ore pe săptămână, la poștă și la o benzinărie, și nu mai are timp să se ocupe de fetița ei.
CDU se opune unei ridicări a salariului minim. Armin Laschet a declarat că salariile țin de negocierile dintre angajatori și sindicate, iar politica nu trebuie să se amestece.
Dezvoltarea energiilor regenerabile
Moderatoarea Linda Zervakis a deschis subiectul schimbărilor climatice arătându-le candidaților o revista Mickey Mouse din 1993, în care era vorba despre defrișarea pădurilor.
"Cu mai bine de 30 de ani în urmă, Mickey Mouse se ocupa deja de schimbările climatice", a spus Zervakis și a adăugat că probabil conservatorii de la CDU nu prea citeau această revistă.
Candidatul conservator Armin Laschet s-a apărat subliniind că în 1993 un ministru al Mediului din partea CDU a ridicat acest subiect pe agenda politică. Cu toate acestea, Laschet nu a fost la fel de convingător în contextul acestui subiect ca Annalena Baerbock, contracandidata sa ecologistă.
Baerbock și-a reiterat solicitarea ca protecția climei să fie prioritatea Guvernului, ca motoarele cu ardere internă să nu mai fie fabricate după 2030 și ca renunțarea la energia obținută din cărbune să se producă mai rapid. "Nu puteți spune pe de-o parte că respectăm Acordul de la Paris privind protecția climei și, pe de altă parte, să mențineți energia electrică obținută pe bază de cărbune pentru încă 17 ani", le-a reproșat lui Laschet și Scholz.
Laschet a răspuns că Germania ar fi trebuit să renunțe la cărbune înainte de a renunța la energia nucleară.
Candidatul social-democrat Scholz a subliniat că industria germană ar trebui să devină neutră din punct de vedere climatic în următorii 25 de ani: sunt necesare dezvoltarea unor rețele performante și subvenționarea energiei regenerabile. Dacă devine cancelar, a anunțat Scholz, are intenția de a stabili obiective obligatorii în acest context.
42% dintre telespectatori îl văd pe Scholz învingător
La scurt timp înainte de finalul emisiunii, Armin Laschet a încercat să tematizeze scandalul vizând Financial Intelligence Unit, când moderatoarele i-au rugat pe candidați să-și adreseze reciproc câte o întrebare.
Laschet a întrebat-o pe Baerbock ce așteaptă de la Scholz când acesta va vorbi despre investigațiile vizând FIU în Bundestag. Candidata ecologistă a răspuns doar că așteaptă transparență totală.
În general, candidații și-au reiterat pozițiile din ultimele dezbateri televizate și din numeroase discursuri electorale.
Un sondaj rapid al institutului demoscopic Forsa a indicat că 42% dintre telespectatori consideră că Olaf Scholz este câștigătorul dezbaterii. 27% sunt de părere că Armin Laschet a fost mai convingător, cu doar două procente mai mult decât Annalena Baerbock.
Sabine Kinkartz