Majoritatea zilelor din calendar sunt ceea ce aș numi „o zi oarecare”. Fac excepție sărbătorile legale și tot felul de aniversări, ba o onomastică, ba niște zile când se cuvine să faci pomană și să dai acatist. Ai zice că celelalte zile din calendar nu reprezintă nimic.
Nimic? Să luăm, de exemplu, ziua de azi, 20 septembrie, emblematică pentru bucureșteni, căci în acea zi a anului 1459 a fost pecetluit Hrisovul lui Vlad Țepeș, care atestă existenţa aici a unei cetăți domneşti, fiind astfel prima atestare documentară a Bucureștilor.
Chiar așa scrie în hrisov, că a fost dat „în cetatea București”. Este pentru prima dată când cuvânul „București” apare într-un document oficial, dar și celălalt cuvânt, „cetate”, nu este mai puțin valoros pentru noi, dacă ne gândim că sugerează existența unei reședințe domnești și, neaparat, așezările unor căpetenii de oaste și ale boierilor, căci ar fi de neînchipuit să stea domnitorul singur în cetate, neapărat și nepăzit, în plin codru.
Și nu din greșeală am zis codru, căci pe toate hărțile vremii, acolo unde azi figurează câmpia Dunării stătea legendarul codru al Vlăsiei. Pe acolo, turcii otomani își făcuseră drum strategic de la Giurgiu la Târgoviște cu scopul ușor de bănuit.
Pe drumul acesta strategic își avea Vlad Țepeș o cetate de interceptare, dar și apărare, care se numea București și care era desigur mult mai veche decât Hrisovul zdrențuit de vreme, în care abia se citește conținutul, dar se înțelege foarte clar încheierea: “S-a scris în septembrie 20, în cetatea București, în anul 6968 (1459) Io Vlad voievod, din mila lui Dumnezeu, domn”.
Pornind de la Hrisovul lui Vlad Țepeș, istoricul Neagu Djuvara observă că, de vreme ce în anul 1459 exista în acel loc o cetate, unde domnitorul semna hrisoave și avea, deci, o cancelarie cu grămătici și uricari, care țineau socoteala actelor domnești, cetatea trebuie să fi fost mult mai veche, nu știm cât de mult, dar nu este exclus s-o fi folosit și Mircea cel Bătrân, bunicul lui Vlad, poate chiar și alții, mai de dinaintea lui.
N-aș vrea să depășesc momentul despre hrisov fără să amintesc că prețiosul document poate fi citit de orice curios (cu condiția să cunoscă limba slavonă și literele chirilice): este expus în vitrină de sticlă la Muzeul Municipiului București, situat în Palatul Șuțu – fost palat domnesc – în Piața Universității, vis-à-vis de Colțea.
Pe parcurs, Bucureștiul a fost reconfirmat ca o a doua reședință domnească de către Radu cel Frumos (1465), iar în 1659, Gheorghe Ghica mută definitiv capitala Țării Românești la București, moment crucial pentru modernizarea orașului. Apar primele drumuri pavate cu piatră de râu (1661), dar și străzi „podite” cu lemn (faimosul pod al Mogoșoaiei), se statuează învățământul (Academia Domnească, 1694).
În mod ciudat, până în 1864, problemele edilitare ale Capitalei nu erau atribuite unei instituții anume. Primăria a fost înființată abia la 7 august al acelui an, cel dintâi primar fiind Barbu Vlădoianu, înscăunat de însuși domnitorul Principatelor Unite, A.I.Cuza.
Au urmat în fruntea primăriei multe nume răsunătoaare, dintre care îmi permit să citez: Dimitrie C. Brătianu, G.G.Cantacuzino, Christian Tell, C.A.Rosetti, S. Crețulescu, George Manu, Ion Câmpineanu, Pake Protopopescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Vintilă Brătianu și mulți alții, ajunși astăzi în manualele de istorie.
Din păcate, ceva mai înspre noi, nu pot cita decât nume a căror rezonanță îl las pe cititor să o judece singur: Crin Halaicu, Victor Ciorbea, Viorel Lis, Traian Băsescu, Adriean Videanu, Sorin Oprescu, Gabriela Firea și actualul Nicușor Dan.
Ce frumos ar fi stat dacă, măcar în mintea unuia din ei, ar fi încolțit ideea să proclame ziua de 20 septembrie ca sărbătoare a bucureștenilor, aducându-le aminte de Hrisovul care consfințește atestarea orașului, actul său de naștere! Sau măcar să fi ieșit în acea zi la televizor, ca să rostească doar atâta: „dragi bucureșteni, la mulți ani!”!
Dar n-aș vrea să închei fără să amintesc că ziua 20 septembrie merită marcată nu numai în legătură cu atestarea documentară a capitalei noastre, ci și cu alte evenimente din țară, din Europa sau chiar de peste mări. Aș aminti:
1519 – Faimosul Magellan a plecat de la Sanlúcar de Barrameda (Spania) cu o expediție de 5 vase, din care s-a întors numai una (Victoria), în călătoria sa în jurul lumii, care a demonstrat pentru prima oară „experimental” sfericitatea Terrei. Lui Magellan nu i-a fost dat să guste din nectarul victoriei, fiind ucis pe drum de săgețile unor băștinași, deloc prietenoși cu noii sosiți.
1702: A fost inaugurat Palatul de la Mogoșoaia, așa cum stă scris pe pisania dintr-un foișor al edificiului. Palatul este unul din cele mai impunătoare monumente de artă brâncovenească din România, care – ca printr-un miracol – a rămas neatins de cutremure, războie, ocupații străine, dar și de propriile noastre ocupații: comunismul și dictatura.
1811: Împăratul Napoleon Bonaparte o exilează în afara Parisului pe Madame de Récamier, cu o acuză unică în istoria lumii: „Pentru vina antistatală de a avea limba prea ascuțită” – sentința se referea la propaganda antimonarhică a respectivei doamne. La observația unui consilier că „limba ascuțită” nu figurează în Codul Penal, împăratul a răspuns, curat regește: „figurați-o și va figura”.
1946: Are loc prima ediție a Festivalului de Film de la Cannes, după ce fusese amânat șapte ani din cauza celui de-Al Doilea Război Mondial. De atunci, Festivalul n-a ratat nicio ediție.
1968: A fost inaugurată Uzina de la Pitești, unde urmau să se producă primele de autoturisme fabricate în România cu know how francez livrat în întregime de o firmă deja celebră: Renault. Marca româneaască urma să devină celebră, și ea, în întreaga lume: DACIA.
1974: Inaugurarea oficială a drumului Transfăgărășan, magistrală rutieră cu o lungime de peste 90 km și care ajunge la altitudinea de 2.040 m. Dar nu acesta este drumul de cea mai ridicată altitudine din România. Respectiva calificare în revine altui drum, Transalpina, care atinge cota 2145 m. Legenda spune că acest drum ar fi fost construit chiar de romani (Opportuna Via). Cert este că, încă din Evul Mediu, aceasta era calea de transhumanță a stânelor, de pe Parâng la Hațeg și, tot de pe Parâng la Nucet. Românii îi spuneau „Poteca Dracului”. După construcția noii șosele, inaugurată de regele Carol al II-lea în 1939, „Poteca Dracului” a fost numită oficial „Drumul Regelui”. În perioada comunistă, drumul a fost total neglijat, iar în ultimii ani reabilitat și intrat în circuitul turistic ca „Șoseaua Transalpina”.
Iată așadar că ziua de 20 septembrie este memorabilă nu numai pentru bucureșteni, ci și pentru mulți alții. Ziua este cât se poate de memorabilă, dar câți se obosesc, oare, să-și amintească de ea?
Vezi şi Povestea extraordinară a unei vieți începute pe vremea regelui Ferdinand: Victor Pițigoi, 94 de ani