Abuzul fără prag. Ciucă spune că e cea mai bună decizie, Ciolacu nu pricepe tevatura, când sunt doar 600 de cazuri în toată țara

Abuzul fără prag. Ciucă spune că e cea mai bună decizie, Ciolacu nu pricepe tevatura, când sunt doar 600 de cazuri în toată țara

Premierul Nicolae Ciucă este de părere că eliminarea pragului pentru abuzul în serviciu şi susţinerea proiectului de lege iniţiat de Ministerul Justiţiei a fost cea mai bună opţiune, iar liderul PSD Marcel Ciolacu spune că s-a făcut atâta tevatură pe această temă, încât pare că „suntem o ţară numai de infractori”.

„Pragul pentru abuz în serviciu a fost stabilit prin proiectul aprobat la nivelul Guvernului. A fost o decizie pe care am luat-o şi susţinut-o şi am considerat că e cea mai bună opţiune pe care putem să o abordăm în continuare şi să susţinem proiectul iniţial.

ADVERTISING

Eu am cerut ca proiectul pe care noi l-am înaintat să fie supus aprobării. Ştiţi bine că au existat discuţii legate de o decizie a CCR în care se solicita acel prag. Au fost discuţii şi vă pot confirma că, la nivelul discuţiilor, PNL a susţinut şi susţine în continuare ca toate problemele din Justiţie să fie rezolvate aşa cum ni le-am asumat. Lucru care de altfel s-a şi întâmplat", a afirmat Nicolae Ciucă, la finalul şedinţei BPN al PNL de joi.

"Toate proiectele pe Justiţie asumate la nivelul guvernării, inclusiv cele privind ridicarea MCV, au fost derulate şi aplicate aşa cum au fost asumate", a adăugat premierul.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

La rândul său, liderul PSD, Marcel Ciolacu, susține varianta fără prag votată în Camera Deputaților și consideră că tema pragului pentru abuzul în serviciu este o temă dezvoltată artificial, din moment ce sunt "doar 600 de cazuri de abuz în serviciu".

"Ocupăm spaţiul public toţi, politicienii, oamenii de bine şi vorbim despre praguri de parcă suntem o ţară numai de infractori. Sunt doar 600 de cazuri de abuz în serviciu. Pentru aceste 600 de cazuri am ocupat tot spaţiul public", a spus Ciolacu.

"Cred că e cazul ca ÎCCJ, Ministerul Justiţiei, CSM, magistraţii să vină cu soluţiile în acest moment pe care le discutăm în Parlament şi le aprobăm", a adăugat acesta.

ADVERTISING

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, cu 191 voturi pentru, 66 împotrivă şi 12 abţineri, proiectul de lege de modificare a Codului Penal prin care se elimină pragul pentru abuzul în serviciu.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu s-a lansat într-un atac de la tribuna plenului, acuzând Opoziţia că nu a fost în stare să adopte aceste coduri penale. "Peste ani de zile, ceea ce va rămâne nu sunt declaraţiile, trotinetele, cablurile şi boxele dvs, ci sunt legile adoptate de această coaliţie", a spus el.

Predoiu a susținut că Guvernul a plecat în proiectul său cu varianta de abuz în serviciu fără prag, ţinând cont şi de exigenţele pentru funcţia publică, din perspectiva integrităţii şi de dreptul comparat. În plus, deciziile CCR nu au lămurit problema.

CCR a cerut ca infracţiunea de abuz în serviciu să aibă un prag minim. Senatul a adoptat săptămâna trecută un prag de 250.000 de lei (mai mare chiar şi decât cel din OUG 13). Ulterior, ministrul Cătălin Predoiu a promis un prag mai mic, de 9.000 de lei, iar în cele din urmă pragul a fost eliminat, ceea ce aduce un nou risc de neconstituţionalitate.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇